Loredana cântă Maria Tănase

0
162

După ce doi ani la rând a umplut Sala Polivalentă din Craiova cu “Mozart Rocks” și “Vivaldi Colours”, anul acesta Filarmonica Oltenia o face pe Maria Tănase să fie “simfonică”. “Este un nou concept al Filarmonicii Oltenia, prin care ne dorim să îmbinăm folclorul muzical de calitate cu muzica simfonică specifică nouă. Un concept care urmărește să popularizeze ambele stiluri muzicale și să aducă în atenția unui public mare și variat flexibilitatea și abordarea modernă a Filarmonicii Oltenia. După experiența fuziunii rock-simfonic (Mozart Rocks – 2013) și pop-simfonic (Vivaldi Colours – 2014), am hotărât ca în anul 2015 să-i aducem impreună pe doi artiști excepționali, însă de facturi total diferite. Loredana Groza îi va intâlni pe Alexander Bălănescu și membrii cvartetului său (Bălănescu Quartet), care vor crea împreună fuziunea folclor – simfonic. Alături de ei, vor urca pe scenă o parte din “Agurida”, Оrchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii Oltenia și Corul de Copii al Liceului de Arte “Marin Sorescu” din Craiova. Succesul edițiilor precedente (câte 5000 de spectatori/show) prefigurează un eveniment unic în România, atât ca viziune, dar și ca formă de prezentare artistică”, a declarat directorul Filarmonicii Oltenia, Vlad Drăgulescu. Biletele au fost deja puse în vânzare, iar spectacolul va avea loc pe data de 25 septembrie la Sala Polivalentă din Craiova. Evenimentul se desfășoară sub egida Asociației Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here