Liverpool – Newcastle United/ Amintirile le chinuiesc

0
62

Deşi nu traversează o perioadă prea roz, Liverpool şi Newcastle ţin totuşi capul de afiş al rundei cu numărul 29 în Premier League. Va fi un prilej pentru actualul antrenor al oaspeţilor, Kevin Keegan, să se răzbune pentru o înfrîngere dureroasă suferită pe “Anfield Road” în timpul primului său mandat la Newcastle. În urmă cu 11 sezoane, Liverpool şi Newcastle se băteau umăr la umăr pentru titlu. Întîlnirea de pe “Anfield Road” din acel an, încheiată cu victoria gazdelor, cu 4-3, este considerată una dintre cele mai spectaculoase partide din istoria Premier League. Înfrîngerea în faţa lui Liverpool s-a dovedit ulterior a fi momentul cheie al luptei pentru titlu. Aflată la un moment dat în fotoliul de lider al clasamentului, cu 12 puncte avans faţă de principala urmăritoare, Manchester United, Newcastle avea să piardă în mod dramatic trofeul pe finalul sezonului. “Cormoranii” au început acel meci ca din tun, marcînd chiar în minutul 2, prin Robbie Fowler. Zece minute mai tîrziu, tabela arăta însă un uluitor 2-1 pentru Newcastle. Les Ferdinand şi David Ginola (foto) marcau atunci golurile prin care “coţofenele” treceau în avantaj. Mitanul secund avea să se desfăşoare după acelaşi scenariu incredibil. Fowler restabileşte egalitatea în minutul 55, dar “pantera” Fausto Asprilla amuţeşte din nou publicul de pe “Anfield Road”, marcînd pentru 2-3 la cîteva clipe după reluarea jocului. Collymore marchează pentru 3-3 în minutul 66 şi, cînd arbitrul se pregătea să fluiere finalul meciului, acesta le dă lovitura de graţie “coţofenelor”. De disperare, antrenorul oaspeţilor, Kevin Keegan, se prăbuşeşte peste panourile publicitare, în timp ce suporterii “cormoranilor” declanşează în tribune celebrul “Youll Never Walk Alone”.

Newcastle se prăbuşeşte după acest meci şi termină campionatul la şapte puncte în spatele lui Manchester. Singura consolare pentru Keegan&Co rămîne poate faptul că, deşi Liverpool şi Arsenal au adunat acelaşi număr de puncte ca Newcastle, ei au reuşit totuşi să încheie sezonul pe locul 2, graţie golaverajului superior.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here