Lindsay Vonn revine la Altenmarkt-Zauchensee, în acest weekend, în direct pe Eurosport 2

0
119

Schioarea americană Lindsey Vonn a dezvăluit în exclusivitate pentru Eurosport că se va întoarce pe pârtie în acest weekend, la Altenmarkt-Zauchensee.

Sportiva în vârstă de 32 de ani și-a rupt brațul drept în timpul unui antrenament susținut în Colorado, în noiembrie 2016. Vonn revine astfel după ce a luat parte la un program intensiv de recuperare care a durat trei luni și își va continua visul: să devină deținătoarea celor mai multe victorii de Cupă Mondială. Momentan, Lindsay are 76 de succese și trebuie să mai obțină încă 10 pentru a intra în istorie.

„Cuvintele nu pot descrie cât de entuziasmată sunt că voi reveni în acest weekend. Au fost trei luni foarte grele cu peste 300 de ore de recuperare, dar faptul că m-am refăcut atât de rapid îmi spune că totul a meritat. Sunt bucuroasă că voi reveni la Altenmarkt-Zauchensee, un loc unde am avut un succes incredibil, inclusiv doborârea recordului mondial la coborâre în fața lui Annemarie Moser-Proll, anul trecut. Deja am lipsit din câteva curse, dar sper să recuperez și să am șanse la titluri mondiale. Sper că fanii mă vor urmări pe Eurosport. Va un sezon entuziasmant”, a declarat Lindsay Vonn pentru Eurosport.

Fanii schioarei din SUA o pot urmări pe favorita lor în direct la Altenmarkt-Zauchensee, pe Eurosport 2, sâmbătă, de la 11:45.
Lindsay Vonn va fi și mai aproape de simpatizanții săi din februarie, când pe toate platformele Eurosport se va difuza „Pentru un loc în istorie” care o va avea în prim plan pe una dintre cele mai mari specialiste a probelor de coborâre.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ