Liga I: FC Vaslui – Steaua 1-0

0
69

Cu o echipă aproape complet remaniată faţă de finalul sezonului trecut, FC Vaslui şi-a luat revanşa după înfrângerea umilitoare cu Steaua de atunci, 0-4, şi a învins campioana cu 1-0 după un nou meci cu cântec.

Ceva mai proaspătă din punct de vedere psihologic, FC Vaslui a stat la cutie în jocul cu Steaua şi a lovit decisiv pe final, lăsând puţine şanse adversarei să revină pe tabela de marcaj.

După o primă repriză slabă, marcată de eliminarea ciudată a francezului Cyril Thereau (foto) din minutul 11, se pare pentru că acesta şi-ar fi scuipat un adversar, actul al doilea a adus la fel de puţin fotbal însă şi mai multe cartonaşe.

Boştină a ratat de puţin cadrul porţii adverse cu un şut cu efect în startul meciului iar Bogdan Panait l-a întins serios cu un şut violent din lovitură liberă pe Andrey în finalul primului act, acestea fiind singurele faze importante ale primului mitan.

După pauză s-au acordat şi mai multe cartonaşe galbene, s-au scos la iveală şi mai mulţi nervi, iar la una din puţinele faze de poartă, în minutul 79, rezerva Răzvan Neagu a fost mai rapid decât Stelian Stancu şi a ciupit balonul peste Andrey marcând singurul gol al partidei.

FC Vaslui – Steaua s-a încheiat 1-0 pentru gazde după un nou meci care v-a aduce numeroase proteste din partea campionilor şi, dacă Steaua a ajuns la egalitate de puncte cu Rapid şi CFR Cluj fiind în pericol să piardă locul doi, FC Vaslui a egalat la puncte pe Politehnica Timişoara şi este la opt puncte de cele trei formaţii care se bat pentru locul doi.

FC Vaslui – Steaua 1-0 (0-0).

Au marcat: R. Neagu (79’). Cartonaşe galbene: Bukvic (17’), Zmeu (47’ p.r.), M. Doboş (52’), Ljubinkovici (76’)/ Neşu (14’), Lovin (50’), D. Goian (65’), St. Stancu (72’). Cartonaşe roşii: Thereau (11’).

FC Vaslui: Hăisan – Buhuş, B. Panait, Andronic – Zmeu, Doboş (Buhăescu 71’, Moraru 93’), Ljubinkovici, Ad. Gheorghiu, Sabou – Bukvic (R. Neagu 46), Temwanjera. Antrenor: Viorel Hizo.
Steaua: Andrey – St. Stancu (M. Croitoru 84), D. Goian, M. Rădoi, Neşu (Saban 49’) – Nicoliţă, Paraschiv (V. Iacob 73’), Lovin, Boştină – Thereau, V. Badea. Antrenor: Cosmin Olăroiu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here