Liga I cu 10 etape inainte de final

0
91

Etapa a 24-a a Ligii I la fotbal a adus nouă partide extrem de echilibrate şi cu puţine goluri înscrise semn că pe de o parte lupta este foarte strânsă iar pe de altă parte jucătorii au terminat gloanţele înaintea Sfintelor Sărbători de Paşti.

Au fost nouă meciuri din care patru s-au încheiat la egalitate, în patru s-au impus gazdele iar în derbiul Rapid – Steaua au triumfat oaspeţii. S-au marcat doar 19 goluri, puţin peste două goluri pe meci, şi este de remarcat că în toate cele cinci partide în care s-au înregistrat victorii, învingătoarele s-au impus la limită.

Vineri seară, în deschiderea etapei, Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Naţional au încheiat la egalitate, 1-1, un meci în care oaspeţii au deschis scorul prin Ovidiu Herea iar gazdele au egalat după numai cinci minute prin reuşita lui Mircea Ilie din penalty.

Jocul s-a încheiat cu un scandal monstru între principalii investitori ai celor două echipe, Gheorghe Ştefan şi, respectiv, Constantin Iacov, pornit în principal de la frustrările date de situaţia extrem de dificilă din clasament, Ceahlăul şi FC Naţional fiind foarte aproape de Liga secundă.

Sâmbătă, Gloria Bistriţa a învins cu 1-0 pe UTA Arad şi formaţia minune a lui Neluţu Sabău continuă cu rezultate foarte bune un sezon de vis, Poli Iaşi a scos in extremis un punct acasă cu Universitatea Craiova, 1-1, Oţelul Galaţi a condamnat-o definitiv pe Jiul Petroşani cu un 2-1 sec iar Dinamo s-a împiedicat de puştii minune ai lui Viorel Hizo de la Vaslui, 0-0.

Duminică, Unirea Urziceni a învins cu 1-0 pe Pandurii Târgu Jiu şi formaţia lui Dan Petrescu este aproape salvată de la retrogradare, CFR Cluj a revenit de la 0-1 şi a învins cu 2-1 pe Politehnica Timişoara pentru a-şi consolida poziţia de Liga Campionilor, Steaua a câştigat derbiul cu Rapid din Giuleşti cu 3-2 iar FC Argeş a obţinut un punct pe terenul Farului din Constanţa, 1-1, gazdele egalând în minutul 93 dintr-un penalty discutabil transformat de Tibor Moldovan.

Cu 10 etape înainte de finalul ediţiei 2006-2007 din Liga I, Dinamo pare încă un lider detăşat având 10 puncte avans faţă de CFR Cluj şi 12 faţă de Steaua, singurele echipe care mai par în stare să viseze frumos la un titlu obţinut in extremis.

Lupta va fi însă mult mai încinsă pentru locul doi, cel care asigură calificarea în preliminariile Ligii Campionilor, iar CFR Cluj şi Steaua vor duce probabil un război de lungă durată.

În ciuda achiziţiilor pompoase de la startul sezonului şi de pe parcursul acestuia, Săpunaru, Griffiths, Costin Lazăr, Mazilu, Ianis Zicu, Ionel Ganea şi revenirea lui Viorel Moldovan, Rapid continuă scenariul din prima parte a sezonului cu evoluţii dezamăgitoare şi expresii de genul “ne-am bătut singuri” sau “suntem proştii satului” afişate la finalul unor partide dominante de giuleştenii dar în care ei nu au fost în stare să-şi adjudece toate cele trei puncte.

Un punct în minus în evoluţia Rapidului l-a reprezentat şi lipsa surprinzătoare de tupeu afişată de multe ori pe tabla de şah de antrenorul Rapidului, Răzvan Lucescu, chiar dacă acesta a încercat să folosească în permanenţă un sistem cu trei jucători clari de atac.

Toate aceste aspecte, coroborate cu înfrângerea suferită pe teren propriu împotriva uneia dintre rivalele de moarte, o transformă în acest moment pe Rapid într-o outsideră în lupta pentru podium cu şanse minime de reuşită.

Marea surpriză a luptei pentru primele locuri ar putea fi Gloria Bistriţa, o formaţie cu investiţii minime, spre deosebire de Rapid, Steaua, Dinamo sau chiar CFR Cluj, însă foarte bine construită de Ovidiu Ioan Sabău.

Deşi nu vor fi decisive, meciurile directe dintre aceste cinci formaţii vor conta enorm atât matematic cât şi din punctul de vedere al moralului, o echipă care ar pierde cu o contracandidată ar putea suferi o cădere importantă.

În subsolul clasamentului, deşi continuă să se zbată, FC Argeş, FC Naţional şi Jiul Petroşani au şanse minime de supravieţuire iar Ceahlăul Piatra Neamţ este şi ea pe aproape, existând şanse importante ca aceste patru echipe să formeze careul echipelor care iau drumul Ligii secunde.

Imediat deasupra liniei retrogradării sunt UTA Arad, Universitatea Craiova şi Farul Constanţa, formaţii care prezintă un mic plus faţă de suferindele din nisipurile mişcătoare.

Runda cu numărul 25 începe joi cu partidele UTA Arad – Politehnica Iaşi, Pandurii Târgu Jiu – Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Naţional – Farul Constanţa, continuă vineri cu Jiul Petroşani – Unirea Urziceni, FC Vaslui – Gloria Bistriţa, Poli Timişoara – Oţelul Galaţi şi Universitatea Craiova – CFR Cluj, şi se încheie sâmbătă, chiar înaintea Sfintelor Sărbători de Paşti, cu FC Argeş – Rapid şi marele derby, Steaua – Dinamo.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here