Liga Campionilor: CFR Cluj – Bordeaux/ Allez CFR!

0
46

Returul cu Girondins Bordeaux are aerul unei întîlniri vitale pentru CFR Cluj. În joc se află perspectiva primăverii din Liga Campionilor, refacerea atmosferei din vestiar şi chiar scaunul lui Trombetta

Cele patru puncte cucerite de clujeni în disputele din Champions League au avut darul să metamorfozeze echipa campioană. La nivel european, nimeni nu ştia absolut nimic despre gruparea română fără români. Victoria categorică din deplasarea de la Roma a fost considerată doar o mare surpriză pînă în birourile oficialilor de la UEFA. Însă egalul obţinut în faţa multimiliardarilor de la Chelsea a atras atenţia tuturor în ceea ce priveşte potenţa formaţiei ardelene. CFR Cluj devenise un nume. Dar nu un nume oarecare, ci unul care trebuia privit cu atenţie. Lucru de care a ţinut seamă cel de-al treilea adversar din grupă, Girondins Bordeaux, echipă, cel puţin teoretic, mai slabă decît ceilalţi adversari ai clujenilor. Cu toate acestea, Bordeaux s-a impus, însă perspectivele CFR-ului de a ieşi din grupă pe poarta principală au rămas intacte.

Pericol pentru antrenor!

Deşi are aerul cel mai occidental de la noi, CFR Cluj se încăpăţînează să‑şi păstreze un statut mioritic. Contingentul portughezo-franco-argentinian nu poate face diferenţa pe plan intern, exprimările de pe terenul de joc fiind foarte departe de cele din Liga Campionilor. În plus, la nivel de antrenor, şi la Cluj scaunul este la fel de şubred precum toate cele de la echipele din campionatul lui Mitică. Adus în locul lui Andone, italianul Trombetta a devenit vedetă în urbea ardeleană, după victoria de la Roma. Însă, conform tradiţiei, în România minunile ţin numai o zi. În cazul tehnicianului italian, două. Pentru că au fost suficiente două înfrîngeri pentru ca şefii săi să înceapă să mîrîie. Mai mult, pentru iarnă, deja se vehiculează numele neamţului Toppmoller ca posibil înlocuitor.

Războiul geniilor

Pînă la iarnă însă se mai pot întîmpla multe. Începînd chiar de acum, din mijloc de toamnă. Returul cu Girondins Bordeaux pare vital, din mai multe perspective. În Liga Campionilor, poate fi un pas enorm pentru mult visatul loc 2. Scaunul lui Trombetta ar rămîne neclintit. Atmosfera din vestiar ar fi una mult mai liniştită, iar victoriile din campionat ar putea deveni o consecinţă a continuităţii. Însă toate acestea vor ţine de geniul lui Coulio. Dar şi de neinspiraţia lui Gourcuff.

“Dacă vom obţine patru puncte în următoarele trei meciuri care au mai rămas de disputat în grupă, ne vom califica în primăvara Ligii Campionilor. Obiectivul nostru este locul trei, însă ne dorim să ocupăm poziţia a doua.” – Dani (atacant CFR)

Marş bordellez

Girondins Bordeaux traversează o excelentă perioadă în campionatul din Hexagon. În sezonul trecut, a mers umăr la umăr cu Olympique Lyon pînă către finalul stagiunii. Anul acesta, bordellezii par mult mai decişi. Victoriile din campionat i-au împins pe prima poziţie şi par singura echipă capabilă să întrerupă hegemonia Lyonului. “Sînt mulţumit de ceea ce arată pe teren elevii mei, însă remarc şi destule erori. De multe ori, mijlocaşii nu respectă indicaţiile tactice”, a afirmat antrenorul Laurent Blanc.

Ghinionul din tur

Echipa lui Iuliu Mureşan a abordat cu multă încredere şi în stilul marilor echipe întîlnirea din turul de la Bordeaux. Deşi a fost dominată, CFR a lăsat senzaţia că poate menţine nepenetrată poarta lui Stăncioiu. Ghinionul şi inspiraţia lui Yoann Gourcuff aveau să fie decisive pentru rezultatul final al partidei. Mijlocaşul francez a trimis o centrare în careu, portarul ardelenilor se pregătea să intervină, însă fundaşul Cadu a trimis balonul în propria poartă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here