Italia/ Serie C1: Apusul unei formatii – Hellas Verona

0
56

A fost odată ca niciodată… o mare echipă a Veronei, care cîştiga “lo scudetto” în sezonul 1984-1985, impunîndu-se de asemenea printre obişnuitele cupelor europene în anii următori. Acea formaţie legendară ţine însă de domeniul analelor fotbalului, iar performanţele din anii ‘80 contrastează total cu prezentul clubului veronez, aflat în pericol de a retrograda în Serie C2!

Criza prin care trece Verona în acest moment este incredibilă, dacă ne gîndim că în urmă cu şapte-opt ani gruparea “gialloblu” evolua pe scena Serie A. Şi nu cu un lot oarecare, ci avîndu-i în echipă pe Mutu, Camoranesi, Gilardino sau Oddo, fotbalişti acum consacraţi în Il Calcio.

Din păcate însă pentru suporterii “mastini”, instabilitatea financiară ce a urmat retrogradării în Serie B s-a dovedit aproape fatală pentru Verona. Schimbările de patronat ulterioare n-au reuşit să furnizeze soluţia ieşirii din criză, ba mai mult, au adîncit haosul. Lotul a fost remaniat în permanenţă, iar durata de viaţă a antrenorilor pe banca tehnică a coborît continuu.

Sezonul 2007/2008 trebuia să aducă răbufnirea de orgoliu a “galbenalbaştrilor”, tocmai retrogradaţi în al treilea eşalon italian. Nu s-a întîmplat aşa, iar Hellas Verona îşi continuă agonia, fiind “lanterna roşie” în Serie C1, cu şanse destul de mici să evite o nouă cădere pe acest final de campionat. Am putea asista la apusul unei alte formaţii de tradiţie din Cizmă…

           

Continuarea in numarul 99
(26 februarie – 3 martie 2008)
Sport Magazin

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here