Italia 1990

0
89

“Dedicăm această calificare Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român.” Acestea au fost primele cuvinte ale jucătorilor şi oficialilor naţionalei României la cîteva minute după istorica victorie din Ghencea în faţa Danemarcei, în urma căreia tricolorii obţineau biletele pentru Cupa Mondială din Italia. Era seara zilei de 15 noiembrie 1989. Peste o lună, la Timişoara, începea Revoluţia. în Italia, tricolorii aveau să meargă ca oameni liberi.

Din nou la drum

Tricolorii veneau după două campanii ratate, cea pentru Campionatul Mondial din Mexic 1986 şi cea pentru Europenele din Germania 1988. Din toamna lui 86 federalii scăpaseră de Mircea Lucescu, omul care reformase ideea de echipă naţională. Lucescu a fost dat afară după o victorie cu 4-0 în faţa Austriei! îl avea deja alături pe bancă, de o partidă, pe Emeric Ienei, omul care în primăvara aceluiaşi an cucerea cu Steaua Cupa Campionilor Europeni. Ienei a moştenit întreaga muncă a lui Mircea Lucescu, dar a avut diplomaţia de a păstra strategia tactică şi lotul de jucători. Ienei a ratat însă calificarea la Euro 88. O nouă campanie încheiată cu un insucces i-ar fi fost fatală.

Sofia, prima staţie

Drumul spre Italia a început într-o zi de 19 octombrie a anului 1988, la doar cîteva sute de kilometri de graniţă, la Sofia. Pe stadionul “Vasil Levski”, tricolorii lui Emeric Ienei întîlneau o echipă, cea a Bulgariei, care fusese prezentă, cu doi ani în urmă, în Mexic. Ienei a început jocul cu şase stelişti şi cu patru dinamovişti în garnitura de start. Singurul “intrus” era olteanul Gică Popescu. România a învins trupa lui Boris Anghelov cu 3-1, goluri înscrise de Mateuţ şi Cămătaru, de două ori, şi păşea în noua campanie cu dreptul. Pe 2 noiembrie, în Ghencea, devenită arena preferată a tricolorilor, România bătea Grecia cu 3-0 (goluri Mateuţ, Hagi şi Sabău) şi încheia prima parte a campaniei de calificare cu maximum de puncte.

Scurtcircuit la Atena

România a încheiat anul 1988 cu un amical în compania Israelului, 3-0, şi a început 1989 tot cu o partidă de verificare, contra Italiei, 1-0, ambele la Sibiu. Au fost meciurile în care au debutat la echipa naţională Bogdan Stelea (cu Israel) şi Dan Petrescu (cu Italia). Pe 12 aprilie, la Varşovia, România pierdea, 1-2, cu Polonia, rezultat care a prevestit parcă semieşecul cu Grecia, de la Atena, de peste două săptămîni, 0-0.

Lunga vară fierbinte
Partida cu Bulgaria, din 17 mai, devenea în aceste condiţii una obligatorie. Vecinii de la sud de Dunăre veneau la Bucureşti cu un nou selecţioner, Dimităr Penev, cel care avea să construiască cea mai frumoasă echipă naţională din istoria fotbalului bulgar. Omul care a adus victoria României a fost Gică Popescu, în minutul 35. Greul, însă, de abia acum începea. Pentru tricolori urma o dublă de foc cu Danemarca. Vara anului 1989 a fost una lungă şi fierbinte. în timp ce stăteau la cozi, românii calculau şansele de calificare. Rezultatele erau încurajatoare. O victorie şi eram în Italia! Danezii pierduseră teren în două partide, la Atena, 1-1, şi acasă, tot 1-1 cu Bulgaria.

Viva Italia!
Pînă la ora primei confruntări cu Danemarca, de la Copenhaga, România a avut programate două amicaluri, cu Portugalia, la Setubal, şi cu Cehoslovacia, la Nitra. 0-0 în faţa echipei lui Arthur Jorge şi 1-2 cu Cehoslovacia lui Jozef Venglos au îngropat optimismul tricolorilor. Pe 11 octombrie, pe “Parken Stadion” jocul României nu a mers deloc, iar cele trei goluri înscrise de echipa lui Sepp Piontek (Nielsen 4, Brian Laudrup 27 şi Povlsen 84) au venit logic. Ienei a folosit la Copenhaga şase dinamovişti şi doar patru stelişti. Legenda spune că acest amănunt şi rezultatul final l-au făcut pe Valentin Ceauşescu să pună la cale împreună cu Mircea Angelescu, preşedintele din acea vreme al FRF, remanierea echipei de start pentru retur pe scheletul Stelei. Aşa se face că, în Ghencea, Ienei a prezentat o echipă naţională cu opt stelişti. Cei care au deschis scorul la Bucureşti au fost însă danezii, prin Povlsen, în minutul 6. Un stelist, Balint, a reuşit egalarea în minutul 25, iar un dinamovist, Sabău, a adus România în avantaj în minutul 37. Scorul final a fost stabilit de acelaşi Balint după o oră de joc. învingînd Danemarca, naţionala României s-a calificat, după 20 de ani, din nou la un campionat mondial. Finalul partidei a declanşat fiesta, mulţi români sărbătorind însă la lumina lumînării, după ce ascultaseră meciul la tranzistorul cu baterii cumpărate pe sub mînă.

“Ceauşescu NU”

La sfîrşitul anilor 80, în Europa adia vîntul schimbării. Regimurile comuniste din ţările Pactului de la Varşovia se pregăteau să apună. în Polonia, “Solidaritatea” lui Lech Walesa se afla deja la putere. La Praga se pregătea o a doua Primăvară. La sud de Dunăre, Todor Jivkov îmbătrînise şi nu mai putea ţine pasul cu istoria. Erich Honecher avea şi el soarta pecetluită în fosta RDG. Doar Nicolae Ceauşescu se simţea mai puternic ca niciodată. La partida de la Copenhaga, suporterii danezi au afişat la peluza din dreapta oficialei un banner pe care scria, cu litere de o şchioapă: “Ceauşescu NU”. Cum transmisia a fost asigurată de televiziunea daneză, imaginile cu mesajul îndreptat împotriva lui Ceauşescu a fost văzut de mai multe ori de o întreagă ţară.

Tîrgul de la Telese Terme

Evenimentele din decembrie 1989 au aruncat în aer regimul comunist. Libertatea a fost percepută diferit de români. Fotbalul a fost cel mai mare beneficiar, din 1990 începînd un adevărat exod al jucătorilor români spre Occident, destinaţie care, înainte de 1989, era doar o Fata Morgana. Practic, evoluţia tricolorilor în Italia nici nu a mai contat decît pentru suporterii naţionalei. Cantonamentul primei reprezentative de la Telese Terme s-a transformat în tîrg. Orbiţi de libertate, dar mai ales de posibilitatea unor cîştiguri fabuloase, internaţionalii români au ales să părăsească fotbalul românesc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here