Interviul saptamanii: Cristina Ciocan

0
65

În 2004, Cristina Ciocan era aproape de a deveni prima baschetbalistă din România care evoluează în WNBA, liga profesionistă nord-americană. După trei ani, sportiva legitimată la formaţia spaniolă Burgos Arranz Jopisa va participa, alături de echipa naţională a României, la primul său turneu final al unei competiţii majore, CE din Italia (24 septembrie – 4 octombrie).

SportM: Ce faci acum Cristina?
Cristina Ciocan: Îmi trag şi eu sufl etul după ultimul cantonament pentru că mă aşteaptă din nou un stagiu de pregătire obositor. Am doar două zile libere şi apoi plec la Cluj, calendarul este foarte aglomerat. Vom mai avea cîteva turnee amicale şi pe 22 septembrie o să aterizăm în Italia, cu două zile înainte de debutul nostru la Campionatul European, meciul cu Germania.

SportM: La cîrma naţionalei a sosit un tehnician reputat, francezul Marc Silvert, fost cîştigător al Ligii Campionilor. Cum este relaţia dintre jucătoare şi noul antrenor?
Ciocan: S-a schimbat totul, de la orele de pregătire pînă la intensitatea antrenamentelor, este ceva cu totul diferit faţă de am întîlnit pînă acum în cariera mea. Facem patru antrenamente pe zi, este foarte obositor, mai ales că majoritatea venim după două luni de vacanţă.

SportM: Din punct de vedere tehnic te-au impresionat cu ceva metodele sale de pregătire?
Ciocan: Da, se axează mult pe acest capitol, am exersat deja 25 scheme de joc. Fizic am început să ne revenim la un nivel optim unei competiţii, dar mental este greu să rezişti pentru că trebuie să fi i concentrat tot timpul.

SportM: Monica Brosovszky spunea despre Marc Silvert că este extrem de meticulos, că nu lasă nimic la voia întîmplării…
Ciocan: Da, pot spune chiar că iubeşte acest sport, este cu adevărat obsedat de baschet. Am afl at că îi mai place şi golful şi chiar este antrenor de golf.

SportM: Ai apucat să ai o discuţie între patru ochi cu el să îţi spună ce doreşte exact de la tine pe teren?
Ciocan: Încă nu, dar este foarte bine informat despre fi ecare jucătoare în parte, are statistica evoluţiilor noastre la echipa naţională şi multe alte date.

SportM: Concurezi pe acelaşi post cu Anne Marie Părău, fosta elevă a lui Marc Silvert la echipa belgiană Dexia Namur. Nu crezi că datorită acestui amănunt ea porneşte cu prima şansă la titularizare?
Ciocan: Nu m-am gîndit niciodată la acest aspect şi deocamdată nu s-a stabilit decît că banderola de căpitan o va purta Monica Brosovsky. Pe postul de fundaş Marc le-a mai folosit prin rotaţie şi pe Ancuţa Stoenescu sau chiar pe Monica, deci mă aştept la o concurenţă acerbă. Am totuşi mare încredere în abilităţile lui Anne Marie. Dacă se va opta ca ea să fi e titulară, sînt sigură că jocul echipei naţionale va fi pe mîini bune.

SportM: Cum ai caracteriza componenţa lotului?
Ciocan: Ne cunoaştem demult între noi, deşi nu am evoluat mereu în aceeaşi formulă din diverse motive. Există şi destul veterane în echipă, dar sînt fericită că după cîţiva ani majoritatea au răspuns pozitiv convocării. Mă simt foarte norocoasă că am ocazia să joc alături de Svetlana Draguşin care a fost idolul meu în adolescenţă. Am debutat la 17 ani la echipa naţională şi Sveti juca şi în acea vreme. Din păcate, nu prea ne-am intersectat de atunci, fi indcă am lipsit pe rînd de la lot.

SportM: Hai să ne întorcem puţin la începuturile carierei tale. La un momet dat, erai considerată una dintre marile speranţe ale baschetului feminin românesc şi ai fost aproape chiar de a ajunge în WNBA. Cum a fost experienţa petrecută în SUA?
Ciocan: Am debutat în prima ligă la Rapid, cînd aveam doar 15 ani. Am jucat apoi la Progresul BNR pînă la 18 ani, de unde am plecat la studii în SUA la universitatea din Carolina de Sud. Au urmat patru ani excepţionali. A fost o experienţă deosebită pe plan sportiv, dar şi uman totodată.

SportM: Cum a fost să fii aproape de a deveni prima jucătoare din România care joacă în cel mai puternic campionat din lume?
Ciocan: Am trăit un vis şi era superb dacă se şi realiza. Am fost într-un stagiu de pregătire cu Charllote Sting, una dintre formaţiile cunoscute din WNBA. Din păcate, aveam unele probleme cu spatele şi nu am mai putut face faţă intensităţii antrenamentelor.

Poster cu Cristina Ciocan, numai in numarul 75 al Sport Magazin

SportM: Deşi aveai oferte de la cîteva cluburi din Europa, ai ales totuşi să revii în România la Livas Tîrgovişte…
Ciocan: Da, acum regret că m-am întors în ţară pentru că acest lucru mi-a scăzut mult cota. Îmi doream însă enorm să cîştig un titlu de campioană. Cucerisem o mulţime de trofee la nivelul junioarelor, dar titlul cucerit la seniori a fost ceva cu totul aparte.

SportM: Te-ai transferat în Spania şi apoi în Israel la echipa Lugo. Ce te-a determinat să te întorci la Burgos după doar cîteva luni jucate în “Ţara Sfîntă”?
Ciocan: Nu mi-a plăcut absolut nimic acolo, nici profesional şi nici pe plan personal. Totul se bazează doar pe bani, sînt transferate multe jucătoare străine, dar cu toate acestea nivelul este inferior campionatului spaniol.

SportM: Pentru tine urmează acum cea mai importantă competiţie din cariera ta, Campionatul European din Italia. Federaţia a impus ca obiectiv un loc în primele cinci, lucru ce ar asigura calificarea la un turneu preolimpic. Ţi se pare unul realizabil ţinînd cont că la precedenta ediţie am terminat pe ultimul loc din 12 echipe?
Ciocan: Nu pot să fac o comparaţie cu trecutul pentru că eu nu am participat atunci decît în calificări. Nu am mai vrut să merg la echipa naţională din cauza unor probleme personale, dar acestea s-au rezolvat între timp. Au lipsit mai multe jucătoare cu experienţă atunci şi nici nu cred că a existat destulă motvaţie. Acum cred că avem o echipă destul de bună şi chiar avem şanse să realizăm acest obiectiv. Calificarea la Olimpiadă ar fi ceva sezaţional şi e bine să putem visa la acest ţel.

SportM: Veţi evolua într-o grupă cu Germania, Belgia şi Lituania. Cum ţi se par adversarele? C
Ciocan: Primele două sînt reprezentative şi le-am mai întîlnit în campaniile precedente de calificare şi le-am depăşit. Despre Lituania nu ştiu mai nimic, decît că provine din puternica şcoala baltică de baschet, lucru care înseamnă totuşi ceva.

SportM: Cum e la Burgos? Te-ai acomodat cu oraşul şi viaţa din Spania?
Ciocan: Cînd am ajuns pentru prima dată în oraş toată lumea mă asalta cu întrebări despre Gabi Balint (rîde). Acum, m-am acomodat foarte bine pentru că am învăţat spaniola, iar fratele şi tatăl meu muncesc aici. Burgos este un oraş mic, liniştit şi chiar mă gîndesc ca în viitor să mă stabilesc aici.

SportM: Dacă vei primi o ofertă tentantă de la clubul autohton, vei lua în calcul şi o eventuală revenire în ţară?
Ciocan: Nu cred, nu latura financiară mă interesează. La noi există maxim patru echipe care contează, restul sînt de umplutură, iar meciurile se joacă deseori într-un anonimat total. Chiar dacă ar fi vorba despre un sac de bani, tot aş prefera să joc afară.

SportM: Cum te-ai simţit în postura de fotomodel?
Ciocan(rîde): A fost pentru prima dată cînd am participat la o şedinţă foto şi am avut ceva emoţii pentru că nu ştiam exact ce presupune acest lucru, dar pînă la urmă a fost o experienţă interesantă.

SportM: Dacă echipa naţională de baschet ar primi o propunere de a realiza un calendar sexy în genul celor pe care îl mai realizează anual poloiştii sau rugby-iştii, ai accepta?
Ciocan (rîde): Ar fi ceva senzaţional, mai ales că acum parcă ne-a ales pe sprînceană, numai una şi una…

Sport Magazin numarul 75 (3 – 9 septembrie 2007)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here