INTERVIU Porumboiu/ Miza pe tineri (articol complet)

0
77

Patronul de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, spune că ar fi vrut să-i păstreze pe Croitoru şi pe Frunză, dar este convins că se vor găsi repede înlocuitori pentru cei doi.

Reporter: Cum apreciaţi evoluţia Vasluiului în această primă parte a campionatului?
Adrian Porumboiu: Au fost două perioade total distincte. Prima, cu Gheorghe Mulţescu pe bancă, în care echipa a avut mult de suferit. Am avut rezultate foarte proaste şi echipa se afundase în subsolul clasamentului. Apoi, o dată cu meciul cu CFR Cluj şi cu venirea lui Viorel Hizo lucrurile s-au schimbat radical. Echipa a început să obţină puncte şi am reuşit să urcăm în clasament. Sînt foarte mulţumit de modul în care s-a exprimat echipa în teren de la venirea lui Viorel Hizo.
Reporter: Ce i-a lipsit echipei în perioada în care a fost antrenată de Gheorghe Mulţescu?
Porumboiu: Norocul. Jucătorii se mişcau destul de bine, reuşeau să se apropie de multe ori de poarta adversă, dar nu erau în stare să concretizeze ocaziile create.
Reporter: înseamnă că singurul plus pe care l-a adus Hizo a fost norocul.
Porumboiu: Nici pe departe. Viorel Hizo a reuşit să-i redea acestei echipe un lucru pe care FC Vaslui nu l-a avut niciodată, mentalitatea de învingător. Este foarte greu să reuşeşti acest lucru atunci cînd vine vorba despre o echipă din provincie. Pentru mine, acesta este cel mai important lucru pe care l-a adus Hizo, mentalitatea de învingător. Şi, bineînţeles, punctele.
Reporter: Aţi pierdut în această iarnă doi dintre jucătorii de bază, Marius Croitoru şi Viorel Frunză. Se va resimţi pierderea celor doi?

Porumboiu: Cu siguranţă, Croitoru şi Frunză sînt doi fotbalişti foarte valoroşi pe care aş fi vrut să-i păstrez, dar nu am avut de ales. Cei doi îşi doreau să joace la cluburi mai puternice, care să le dea mai multe şanse de a evolua în competiţiile europene. A trebuit să-i las să plece, dar sînt convins că vor fi alţi jucători tineri care vor reuşi să se remarce şi să-i poată înlocui cu succes. Anul trecut l-am avut pe Vali Badea care s-a remarcat, iar după ce a plecat el a apărut Viorel Frunză. L-am pierdut şi pe Viorel Frunză şi vă pot spune deja cine îi va lua locul şi va deveni un adevărat golgheter, Răzvan Neagu, un internaţional de tineret cu reale calităţi. De asemenea, mai avem un fundaş central de 16 ani care v-a ajunge sus. Se numeşte Andronic şi vă rog să notaţi acest nume. Veţi auzi multe lucruri bune despre el peste cîţiva ani. în plus, revenirea lui Bogdan Panait este un real cîştig.

Reporter: Ce aşteptaţi de la cea de-a doua parte a sezonului?
Porumboiu: Tot ce vreau este să menţinem forma bună arătată de la venirea lui Hizo. Sînt sigur că avem această posibilitate cu ajutorul tinerilor pe care îi vom promova.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here