INTERVIU/ Nasser Menassel: ”In vara ma introc la CS Otopeni”

0
64

Într-o campanie de transferuri afară extrem de săracă, în care se remarcă doar plecarea lui Rădoi în ţările arabe, am rămas şi fără singurul fotbalist francez din Liga I. Mijlocaşul Otopeniului, Nasser Menassel, va evolua în Turcia, la Kocaelispor

În momentul în care a sosit la Otopeni, francezul Nasser Menassel a privit puţin stingher în jurul său, neobişnuit cu agitaţia tipică românilor. În fotbalul din Hexagon viaţa este mult mai liniştită. Dar, după trei ani petrecuţi în Ligue 2, la Grenoble, şi sezonul consumat sub culorile lui Rodez, magrebianul a simţit nevoia unei schimbări. Iar plecarea către România semăna cu o aventură tentantă pentru jucătorul născut în La Tronch.

Renegat de antrenor

Dornic să demonstreze ce poate, francezul a trecut repede peste perioada de adaptare. S-a supus cerinţelor antrenorului sârb Miodrag Jesic, chiar dacă acesta nu îl folosea pe postul normal, cel de mijlocaş dreapta. Stilul mult prea ofensiv folosit de Jesic s-a dovedit unul sinucigaş, iar sârbul a fost debarcat, lăsând la vremea respectivă Otopeniul fără nici un punct în clasament. Venirea lui Marian Bucurescu a dus la un reviriment al echipei ilfovene, dar fără Nasser pe teren. Stilul de joc, dar şi modul de comportament al francezului nu erau pe placul tehnicianului. Iar Nasser a devenit un obişnuit al băncii de rezerve.

Schimbare de destinaţie

Revenirea lui Liviu Ciobotariu la cârma echipei a reaprins speranţele pentru fostul jucător al lui Grenoble, mai ales că tehnicianul îi garantase că va apela la serviciile sale. Nasser Menassel privea cantonamentul din Predeal ca pe un nou început. Doar că jucătorul avea să coboare din autocarul echipei în faţa aeroportului Otopeni. Avea să urce în avionul companiei “Turkish Air” cu destinaţia Antalya. Acolo era aşteptat în cantonamentul formaţiei Kocaelispor, la care tocmai fusese împrumutat până în vară.

Nasser: “De felul meu sunt un luptător”

SportM: Nasser, s-a încheiat aventura ta în România?
Nasser Menassel: Nicidecum. Mă aflu în Turcia, la Kocaelispor, însă am fost împrumutat doar până în vară. După care am să mă întorc la CS Otopeni, pentru că mai am încă doi ani de contract.

SportM: Cum ai ajuns în Turcia?
Nasser: Total neaşteptat. A fost o surpriză pentru mine. Tocmai când discutam renegocierea contractului cu conducerea clubului, chiar înaintea plecării în cantonamentul din Predeal, am fost sunat de către impresarul meu. Acesta mi-a spus că a aranjat să fiu împrumutat până în vară la Kocaelispor şi trebuie să mă prezint urgent la cantonamentul echipei din Antalya.

SportM: Ce ştii despre fotbalul din Turcia?
Nasser: Urmăream meciurile marilor echipe din Istanbul, Fenerbahce, Galatasaray şi Beşiktaş. Atmosfera era fantastică. Ştiu că turcii sunt foarte pătimaşi, atât jucătorii, cât şi publicul. Cred că fotbalul de acolo mi se potriveşte, pentru că de felul meu sunt un luptător. Oricum, la Kocaelispor am înţeles că mai sunt doi francezi, aşa că mă voi afla printre prieteni.

SportM: La începutul turului erai titular, apoi n-ai mai apărut în echipă.
Nasser: Nu pot vorbi de o neadaptare. Primul antrenor, sârbul, mi-a dat încredere, dar nu mă folosea pe postul meu. Apoi, celălalt, Bucurescu, nu m-a agreat niciodată. Nu înţeleg de ce!

SportM: Cum ţi s-a părut fotbalul românesc?
Nasser: În campionatul de aici sunt foarte mulţi jucători buni. Însă, de multe ori, se simte o lipsă de profesionalism, cel puţin comparativ cu Franţa. Şi, nu în ultimul rând, în România sunt prea multe scandaluri.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here