Ilie Năstase: Acești copii de la Dr. Oetker Junior Trophy pot juca și la Roland Garros

0
157

Fostul mare jucător Ilie Năstase, prezent, duminică, la Centrul Național de Tenis, la finalele de simplu ale Dr. Oetker Junior Trophy, a declarat că o parte dintre copiii care au participat la competiție pot juca în câțiva ani la Roland Garros. “Sunt jucători foarte buni pentru vârsta lor, noi jucam cu mingi uzate și numai pe sus, noroc că nu treceau avioane pe acolo. E altă perioadă, alt tenis. Copiii ăștia, cum spunea și domnul Cosac, poate că în câțiva ani vor juca la Roland Garros.” Smaranda Corneanu a câștigat Dr.Oetker Junior Trophy, cel mai mare turneu pentru juniorii U14 (categoria 1), după ce a învins-o în finală, scor, 6-2 7-5, pe Carmen Roxana Manu. Filip Cristian Jianu a fost învins, scor 6-4 7-5, de Adrian Andreev, în finala acestei competiții. „Văzând aceste meciuri, am ferma convingere că acești copii vor fi schimbul de mâine, vor fi viitorul tenisului românesc și vor reprezenta cu succes România. A fost o ediție foarte reușită în care am avut parte de meciuri foarte disputate, în care am văzut la lucru copii foarte talentați și am convingerea că vor fii performerii de âaine. Daca aceasta competitie s-a disputat în același timp cu turneul de la Roland Gaross, am convingerea că în 5-6 ani acești copii vor fi prezenți pe tabloul principal de la Roland Garos”, a declarat președintele FR Tenis, George Cosac, prezent la ceremonia de premiere a Dr. Oetker Junior Trophy. Perechea Filip Jianu/Nini Dică a câștigat, sâmbătă, Dr. Oetker Junior Trophy, după ce s-a impus în fața echipei româno-bulgare formată din Mihai Marinescu și Adrian Andreev, scor 6-4, 6-3. Perechea Roxana Manu/Raluca Floca-Oprea a fost învinsă de principalele favorite Helena Pellicano/Marta Kostyuk, scor 7-6(4), 6-4, în finala celui mai mare turneu pentru juniorii U14 care se desfășoară în această săptămână în România (categoria 1).

La competiția organizată de Federația Română de Tenis împreună cu Dr. Oetker de la Centrul Național de Tenis din București au participat aproximativ 128 de jucatori din 25 de tări. Aceast turneu a fost supervizat de Comitetul de Juniori Tennis Europe, asociația regională a Federației Internationale de Tenis. Țările participante au fost: Belgia, Belarus, Bulgaria, Canada, Franta, Marea Britanie, Germania, Lituania, Republica Moldova, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Suedia, Slovenia, Ucraina, SUA si Romania. Pe site-urile www.frt.ro şi site-ul Turneului – www.juniortrophy.ro, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars se vor regăsi știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Dr. Oetker Junior Trophy este Federația Română de Tenis. Partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2015 sunt: Mercedes Benz, Tiriac Auto, Bograve, Erste Asset Management și Ministerul Tineretului și Sportului.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here