Hanescu – Gasquet deschid balul la Cupa davis

0
87

Astăzi s-a stabilit programul partidelor din întâlnire de Cupa Davis dintre selecţionatele Franţei şi României. în primul joc, Victor Hănescu, numărul doi român, îl va înfrunta pe Richard Gasquet, liderul echipei Franţei.

Partida de Cupa Davis dintre Franţa şi România va începe vineri, de la ora 13.45, ora României, cu jocul dintre Richard Gasquet şi Victor Hănescu, meci urmat imediat de disputa dintre Sebastian Grosjean şi Andrei Pavel.

Sâmbătă, de la ora 14.40, ora României, în partida de dublu, francezii Arnaud Clement şi Michael Llodra vor da piept cu una din cele mai bune perechi de juniori din urmă cu ceva timp, Florin Mergea – Horia Tecău, urmând ca în cazul în care nu apar modificări de ultim moment să vedem o revenire a celor doi care nu au mai jucat împreună de ceva timp.

Duminică, de la ora 14.30, ora României, se vor disputa ultimele două meciuri de simplu după următorul program: Richard Gasquet – Andrei Pavel şi Sebastian Grosjean – Victor Hănescu.

Andrei Pavel s-a întâlnit de două ori cu Sebastian Grosjean, o dată a câştigat Pavel 7-6, 2-6, 6-0 la Miami, în 2001, şi o dată a câştigat Grosjean, 6-3, 6-2, 6-3, la Rolland Garros, în 2006, şi nu s-a mai întâlnit niciodată cu Richard Gasquet.

Victor Hănescu a pierdut de două ori la Sebastian Grosjean, 6-3, 6-4, 6-2 la Wimbledon, în 2005, şi 4-6, 6-3, 6-4 la Lyon, în 2005, şi nu s-a mai întâlnit până acum cu Richard Gasquet.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here