Halep: Sunt o jucătoare mai puternică decât în 2014, mentalul meu s-a îmbunătățit mult

0
432

Simona Halep a declarat la conferința de presă de după semifinala de la Roland Garros că este o jucătoare mult mai puternică din toate punctele de vedere decât în 2014 și că și-a îmbunătățit mult mentalul.

“Sunt altă jucătoare faţă de acum 3 ani. Mi-am schimbat jocul, este mai puternic, mai inteligent. Sunt mai puternică din punct de vedere fizic, am o atitudine mai bună. Cred că sunt o jucătoare mult mai puternică decât în 2014. Este un sentiment extraordinar să revin după 3 ani în finală aici. Mă simt altfel, am mai multă experienţă, sunt bucuroasă, dar nu atât de emoţionată ca atunci, sunt nerăbdătoare să joc finala, căci mă simt bine. Nici nu ştiu care mai e situaţia la gleznă, simt durerea în timpul meciului, dar nu-mi pasă. Sunt bucuroasă că am ajuns în finală şi mândră pentru că mentalul m-a ajutat mult în turneu.
Astăzi am scăzut puţin în setul 2, dar mi-am revenit apoi, aşa că tot ce trebuie să fac este să rămân concentrată. Am învăţat multe de-a lungul anilor legat de concentrarea până la sfârşitul turneului. Şi din finala din 2014 şi din semifinalele de la Wimbledon 2014 şi US Open 2015. Acum ştiu ce trebuie să fac, n-o să schimb nimic, totul decurge natural, sigur că e un meci important, va fi şi o provocare importantă, căci voi întâlni o jucătoare foarte tânără.
Nu am nimic de pierdut, ci doar o mare şansă de a obţine două lucruri, aşa că mă voi duce acolo şi voi da tot ce pot. Cred că mentalul meu s-a îmbunătăţit mult, îmi controlez mai bine trăirile şi le controlez într-un mod pozitiv, aşa că în finală sper ca jocul meu să devină şi mai puternic. Voi avea nevoie de asta. Nu am discutat cu echipa mea despre şansele la cucerirea titlului. Am auzit şi eu multă lume spunând că sunt favorită şi am fost sinceră atunci când am spus că nu mă consider aşa. Sigur, aveam şanse după ce jucasem bine Madrid şi Roma, dar asta nu însemna neapărat că trebuie să se repete şi la acest turneu. Dar, iată-mă aici şi sunt mulţumită de ce s-a întâmplat în aceste trei săptămâni. Sunt conştientă că pot ajunge numărul 1 câştigând turneul. Nu ştiu cum va fi, căci încă nu sunt acolo”.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat pentru a doua oară în carieră în finala Roland Garros, după ce a învins-o, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2.

În ultimul act, Halep va juca, sâmbătă, de la ora 16.00, în premieră, împotriva sportivei letone Jelena Ostapenko, locul 47 WTA. Ostapenko a împlinit, joi, 20 de ani, în ziua în care a învins-o cu scorul de 7-6 (4), 3-6, 6-3 pe elveţianca Timea Bacsinszky, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 30, calificându-se pentru prima dată în finala unui Grand Slam. Tânăra letonă nu are niciun trofeu în palmares, de când evoluează ca profesionistă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here