Halep: Pun prea multă presiune pe mine. Mă pregătesc pentru Fed Cup, apoi pentru Stuttgart

0
2515

Simoan Halep a declarat, după înfrângerea suferită în faţa sportivei britanice Johanna Konta, că mai rămâne vreo două zile la Miami, unde clătitele sunt foarte bune, apoi se va pregăti pentru întâlnirea România – Marea Britanie din Cupa Federaţiei.

„Am fost la două puncte de a câştiga meciul în tie-break, dar ea a fost mai bună, a fost foarte puternică şi categoric a meritat să câştige. Dar sunt mulţumită şi luând în considerare pauza pe care am avut-o sunt recunoscătoare pentru acest turneu. Nu am nimic cu nimeni, deşi ştiu că aşa se vede, dar asta este personalitatea mea, pun foarte multă presiune pe mine, dar o să lucrez la acest aspect pe viitor şi pot să spun deja că am făcut progrese. Această partidă nu mi-a afectat prea mult încrederea în mine. Jocul este acolo, încrederea este, trebuie doar să fiu mai calmă în momentele importante şi să am meciuri, am nevoie de meciuri. Începe sezonul pe zgură ceea ce mă bucură, mă pregătesc mai întâi pentru Fed Cup, apoi pentru Stuttgart. E bine că nu mai am dureri aşa că voi munci mult în fiecare zi. Voi mai rămâne câteva zile la Miami ca să mă mai relaxez, e foarte frumos aici, nu-mi vine să plec. E prematur să spun ce schimbări voi face în jocul meu pentru sezonul pe zgură, dar în mare este acelaşi lucru: trebuie să fiu agresivă, trebuie să rămân în joc, să am iniţiativa”.

Simona Halep a fost învinsă de britanica Johanna Konta cu 3-6, 7-6 (7), 6-2, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ