GLORIA BISTRITA – POLI IASI 3-1/ Ionut Popa: ”Nu demisionez, nu sunt las”

0
45

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Ionuţ Popa, a declarat, vineri, după înfrângerea din partida cu formaţia Gloria Bistriţa, scor 1-3, din etapa a IV-a a Ligii I, că nu intenţionează să demisioneze.

“Cine îşi dă demisia este un laş. Eu nu mă însor ca să divorţez. Echipa Pandurii Târgu Jiu a pierdut 14 etape la rând în sezonul trecut. Acestea sunt motive de discuţie în plus create de ziarişti”, a spus Popa.

Tehnicianul formaţiei Poli Iaşi a afirmat că echipa sa a jucat uneori ca “în filmele cu proşti”.

“În prima repriză parcă s-a jucat cu garda deschisă, atât gazdele cât şi noi am avut ocazii de a înscrie. Normal că îţi pare rău fiindcă în repriza a doua gazdele nu au prea ajuns la poarta noastră. Am dominat şi noi, dar fără ocazii mari. Un gol a fost din filmele cu proşti. În repriza a doua n-au contat Borbely, Coroian, dar noi am făcut greşeli de proşti”, a precizat Popa. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here