GHIDUL, EDITIA A III-A/ Din respect pentru voi

0
68

Cititorul de presă sportivă nu este un idiot. Ştie că multe dintre materialele care apar în ziare sînt forţate sau chiar inventate. Acceptă să cumpere publicaţiile respective sau să se uite la emisiunile tv aşa cum îşi ia şi bilete la film. Şi acolo are parte tot de ficţiune, dar nu îl deranjează, chiar îi place. Cititorul de presă sportivă ştie să facă deosebirea dintre fabulaţie şi realitate, dar simte nevoia de ambele. Pot să susţin asta cu toată convingerea, deoarece am dovezi certe: succesul de care s-au bucurat în rîndul cititorilor precedentele două ghiduri stagionale editate de “SportMagazin”, două lucrări în care baza este informaţia crudă, corectă şi completă.

Faptul că aţi apreciat munca pe care am depus-o, şi care, vă asigur, nu a fost uşoară, ne-a motivat să perseverăm. Săptămîna aceasta va apărea a treia ediţie a unui proiect special de excepţie, foarte drag nouă şi de care sîntem de-a dreptul mîndri: “Ghidul sezonului fotbalistic 2008-2009″. Această lucrare de excepţie vă oferă sute de informaţii interesante şi chiar folositoare pentru cei pasionaţi de pariuri sau statistică.

Cumpăraţi-l şi sper că veţi descoperi ceea ce vă doreaţi şi aşteptaţi de la noi, adică un produs de cea mai bună calitate, aşa cum v-a obişnuit echipa “SportMagazin”.

Lectură plăcută!

REDACTOR-ŞEF
ŞTEFAN LECCA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here