Gh. Constantin: Demisionez daca mi se impun arbitrii din alta tara si la finala Cupei

0
50

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a declarat astăzi că va face tot posibilul ca meciurile din România să fie arbitrate de brigăzi române şi a ameninţat că îşi va înainta demisia dacă i se va cere ca brigada de la finala Cupei României să fie una străină.

Gheorghe Constantin s-a declarat nemulţumit de varianta aducerii unor arbitri străini pentru cele mai importante meciuri din campionatul de fotbal al României şi nu numai şi a anunţat că va încerca să elimine aceste uzanţe.

Varianta pe care mizează preşedintele CCA este crearea unui lot de elită a arbitrilor români care vor arbitra prin rotaţie cele mai importante echipe urmând ca celelalte formaţii să fie arbitrate în meciurile directe de alţi arbitri.

Constantin a precizat că din lotul actual vor rămâne 18-20 de arbitri dintre care se va crea un lot de elită de 10 arbitri care vor fi prezentaţi atât LPF cât şi conducătorilor de club în încercarea de a primi acceptul acestora.

Ceilalţi 10 arbitri din lot vor primi meciuri considerate uşoare, urmând ca acestea să fie stabilite atât în funcţie de locul ocupat în clasament de echipe cât şi de valoarea arbitrilor, pe criteriul conform căruia dacă un arbitru este situat pe locul 10 va fluiera formaţii din zona locului 10 din clasamentul Ligii I.

Din cele afirmate de Gheorghe Constantin se pare că în corpul de elită vor face parte, printre alţii, Sorin Corpodean, Cristian Balaj, Sebastian Colţescu sau Alexandru Tudor, în timp ce restul lotului de Liga I va fi completat cu nume precum Marian Salomir, Marius Bocăneală sau Lucian Dan, arbitrii ce ar urma să primească meciurile mai uşoare.

Gheorghe Constantin a ţinut să precizeze că arbitrii precum Cristian Balaj şi Alexandru Tudor erau vizaţi pentru semifinala de Cupa României dintre Steaua şi Poli Timişoara dacă nu era obligat să aducă o brigadă străină însă şeful CCA a ameninţat chiar că îşi va da demisia dacă i se va cere să aducă brigadă străină şi la finala Cupei României.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here