Fotbal intern/ Sixto Peralta, epigonul lui Maradona

0
37

Asemenea multor alţi puşti foarte talentaţi din Argentina, noua achiziţie a lui CFR Cluj, Sixto Raimundo Peralta Salso (foto), era considerat la începuturile carierei sale un posibil urmaş al lui “El Pibe DOro”. După ce a făcut înconjurul lumii, jucînd la nouă echipe din patru ţări, Peralta a venit la Cluj cu dorinţa de a demonstra că la 28 de ani mai are încă un cuvînt de spus în fotbalul mare

Glorie efemeră

Cel mai celebru jucător străin ajuns pe meleagurile mioritice are un punct comun cu actualul secund al feroviarilor, Romulus Gabor. Ambii au fost consideraţi liderii generaţiei lor, dar s-au stins treptat, nereuşind să confirme la nivelul seniorilor. Fost internaţional de juniori, Peralta a condus naţionala “pumelor” la Campionatul Mondial sub 20 de ani din 1999. A urmat un transfer la marea Inter Milano, dar puştiul necopt din Argentina nu a prins nici măcar un meci în Serie A. Gabor are o poveste similară cu a argentinianului. Diferenţa a făcut-o probabil regimul comunist, care l-a împiedicat să se transfere afară. În 1981, la Campionatul Mondial de Tineret din Australia, hunedoreanul a cucerit “Balonul de Aur”, trofeu care îi revenise în urmă cu doi ani chiar marelui Diego Maradona. A rămas toată cariera la Corvinul, refuzînd să plece la Steaua şi Dinamo. Ar fi putut pleca afară, în Germania sau în Statele Unite ale Americii, dar i s-a interzis acest lucru.

Cînd era aproape de a se înţelege pentru un transfer, s-a accidentat la un picior şi, imediat după revenire, la celălalt, ceea ce i-a cam pus capăt carierei de jucător.

Gabor a marcat 60 de goluri în Divizia A, patru goluri pentu naţionala de tineret şi două goluri pentru prima reprezentativă. Cei doi s-au întîlnit deja în cantonamentul din Cipru, secundul lui Andone punîndu-l la muncă pe argentinian, rămas puţin în urmă cu pregătirea fizică.

“Sînt fericit că am ajuns la CFR Cluj şi sper să ajut echipa. Ştiu despre proiectul care este aici şi vreau să joc în Liga Campionilor.”
Sixto Peralta

“Este un jucător valoros, tehnic, care pasează bine şi loveşte excelent mingea cu ambele picioare. Sînt sigur că va aduce un plus de creaţie în joc, fiindcă e un decar pur, şi că vom fi mult mai valoroşi cu el în echipă.”
Iuliu Mureşan

           

Continuarea in numarul 97
(12-18 februarie 2008)
Sport Magazin

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here