FOTBAL INTERN – ANALIZA/ “Ciao ragazzi!”

0
82

Walter Zenga a fost primul tehnician italian care a descins în fotbalul românesc. S-a remarcat la FC Naţional, după care a făcut marele pas la Steaua. S-a remarcat prin rezultate, dar şi prin relaţia cu Raluca Sandu, fiica preşedintelui FRF şi prin escapadele de tot felul

În urma unor umilinţe şi presiuni din partea lui Gigi Becali, Zenga a părăsit Steaua în etapa a 27-a din sezonul 2004-2005, lăsând echipa pe primul loc. S-a întors în “Cizmă” trist, dar nu a rezistat tentaţiei de a se întoarce în România. A ajuns, culmea, la marea rivală, Dinamo, dar s-a despărţit după doar două luni de echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare, chiar în urma unui meci pierdut în faţa Stelei. “Îmi pare rău că nu am reuşit să fac performanţă la Dinamo”, a spus Zenga în timp ce Borcea îi scria concedierea.

La rândul său, Cristiano Bergodi a păşit cu dreptul în fotbalul românesc, iar despărţirea sa de CFR a fost una cel puţin ciudată. A plecat de la Cluj, la final de sezon, după ce a condus CFR-ul timp de opt luni şi i-a adus pe “vişinii” în Cupa UEFA. “Am scris o pagină în istoria acestui club”, a spus mândru Bergodi. A ajuns în Giuleşti, iar aici avea să înceapă coşmarul. Bergodi a rezistat cu greu făţărniciei lui George Copos şi, în special, mizeriilor făcute de directorul executiv de atunci, Constantin Zotta. Incredibil, Bergodi a fost alungat de la Rapid fără să piardă nici un meci, atât în campionat, cât şi în Cupa UEFA! Cu toate acestea, nici Bergodi nu a rezistat să stea departe de fascinanta Românie şi încearcă în momentul de faţă s-o salveze pe Poli Iaşi de la retrogradare.

Nicolo Napoli ar putea să scrie o carte despre păţaniile sale din “eterna terra nova”. A aterizat la Craiova în 2004, atunci când preşedinte al clubului din Bănie era Adrian Mititelu. După plecarea lui Mititelu, Napoli a rămas în ghearele lui Dinel Staicu, patronul echipei. A rezistat doar trei etape pe banca “Ştiinţei”, deţinând recordul pentru cea mai rapidă demitere de pe banca tehnică a grupării din Bănie. Dar, pentru că Napoli se încăpăţâna să rămână “agăţat” de contract, Staicu l-a supus la mari umilinţe. I-a închiriat o garsonieră într-un cartier mizer al Craiovei, l-a dotat cu rablă Dacia 1300 şi l-a instalat antrenor la o grupă de juniori. În final, Napoli a cedat. În ciuda mizeriilor trăite, pentru el Craiova a rămas ca un magnet. S-a întors la prima strigare a lui Mititelu. Egalul cu Buzăul din actualul retur avea să îi fie fatal, patronul arătându-i uşa din spate.

Walter Zenga

Născut: 28.04.1960, Milano
A jucat: Salernitana (1978-1979), Savona (1979-1980), Sambenedetesse (1980-1982), Inter Milano (1982- 1994), Sampdoria (1994-1996), Padova (1996-1997), New England (1997-1999)
A antrenat: New England (1999- 2000), Brera (2000-2001), FC Naţional (2002-2004), Steaua (2004-2005), Steaua Roşie (2005- 2006), Gaziantep (2006-2007), Al Ain (2007-2008), Dinamo (2007-2008), Catania (2008-2009)

Cristiano Bergodi

Născut: 14.10.1964, Bracciano
A jucat: Albano (1983-1984), Pescara (1984-1989), Lazio (1989-1996), Padova (1996-1999), Sliema Wanderers (1999-2000)
A antrenat: Imolese (2002-2003), Sassuolo (2003-2004), FC Naţional (2005-2006), CFR Cluj (2006-2007), Rapid (2007-2008), Poli Iaşi (2008- 2009)

Nicolo Napoli

Născut: 7.02.1962, Palermo
A jucat: Messina (1980-1982, 1984-1987), Cavese (1982-1983), Benevento (1983-1984), Juventus Torino (1987-1991), Cagliari (1991- 1996), Reggina (1996-1997)
A antrenat: U. Craiova (2004-2005, 2007-2009)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here