Federer l-a învins pe Nadal şi a câştigat pentru a treia oară Miami Open

0
160

Roger Federer, locul 6 ATP şi favorit 4, l-a învins pe Rafael Nadal (locul 7 ATP şi favorit 5), scor 6-3, 6-4, în finala turneului Miami Open, şi a câştigat pentru a treia oară competiţia din Florida.

Este al 26-lea titlu într-un turneu din seria World Tour Masters 1000 câştigat de fostul lider mondial şi a treia oară în carieră când Federer reuşeşte “dubla” Indian Wells-Miami.

“Probabil nu voi juca niciun turneu pe zgură, cu excepţia French Open. Corpul meu e obosit, are nevoie de odihnă. Nu mai am 24 de ani”, a declarat Federer.

Nadal rămâne în avantaj în duelurile directe cu Federer: 23-14. Elveţianul s-a impus, însă, în ultimele patru meciuri cu spaniolul – finala la Basel (2015), finala la Australian Open (2017), optimile de finală de la Indian Wells (2017) şi în Florida.

Roger Federer a ajuns la titlul cu numărul 91 al carierei:

18 de Mare Şlem
6 Turnee Finale ATP (sau echivalente)
26 Masters 1000 (sau echivalente) – 3 din ele la Miami
17 ATP 500 Series (sau echivalente)
24 ATP 250 Series (sau echivalente)

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY