FC Sevilla a venit la Donetk cu trofeul Cupei UEFA

0
73

Fotbaliştii grupării spaniole FC Sevilla au sosit, marţi seară, în Ucraina, la Doneţk, pentru meciul cu Şahtior, şi au adus cu ei şi trofeul Cupei UEFA, câştigat în sezonul trecut, informează site-ul oficial al echipei antrenate de Mircea Lucescu.

Jucătorii şi oficialii de la FC Sevilla au ajuns la aeroport cu 40 de minute înainte de ora planificată şi mai mulţi reprezentanţi ai presei şi suporteri au ratat întâlnirea cu spaniolii, care au venit în Ucraina şi cu trofeul Cupei UEFA pe care l-au câştigat sezonul trecut, după ce au învins cu 4-0 pe Middlesbrough în finala de la Eindhoven.

Presa ucraineană s-a declarat uimită de gestul spaniolilor, iar cei de la Sevilla au spus că speră ca trofeul să le aducă noroc. După meciul cu Şahtior, o parte dintre jucători se vor întoarce în Spania, iar câţiva vor pleca spre Glasgow, pentru a preda, la 16 martie, trofeul Cupei UEFA în cadrul tragerii la sorţi a programului din sferturile competiţiei.

Partida dintre Şahtior Doneţk şi FC Sevilla va avea loc joi, în returul optimilor Cupei UEFA, după ce în tur scorul a fost egal, 2-2. Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Italia, cu Gianluca Paparesta la centru, asistat de Marcello Ambrosino şi Stefano Ayroldi, toţi din Italia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here