EXCLUSIV/ Sorin Paraschiv: “Lovin e perfect pentru Lecce”

0
72

E echilibru mare în Serie B, ca de obicei. Pierd şi echipele din faţă, pierdem şi noi ăştia mai amărăştenii. Ce pot să vă zic, jucăm mai bine în deplasare. Eram pe muchia retrogradării, într-o vreme, dar ne-am mai revenit. Aici, dacă pierzi două, trei partide la rînd eşti la retrogradare, dacă le cîştigi te apropii de play-off. V-am zis, e echilibru mare de tot. Practic, poţi fi la şapte puncte de zona periculoasă şi tot la şapte de locurile promovabile. Şi fiecare meci e foarte greu anul ăsta. Anul trecut se ştia, Bologna bătea tot, acum nici cele din faţă nu merg grozav. De aceea nici nu pot să prezic de acum o favorită la promovare, însă Livorno şi Parma sînt două formaţii de luat în considerare.

Cît despre Serie A, am mai zis-o şi o repet, Inter nu are rival nici anul acesta, adversarele ei nefiind constante.

M-am bucurat să aud de interesul lui Lecce pentru Florin Lovin. Ar fi bine pentru el acum, mai ales că are probleme cu suporterii, care nu ştiu de ce reacţionează aşa. Ar fi momentul să plece, mai ales că Lecce e echipă de Serie A. Şi-a făcut datoria în cei trei, patru ani la Steaua şi nu merită înjurat în halul în care e.

Nu îmi fac griji că va păţi şi el ca Dică. Lovin e alt jucător, sînt două stiluri total diferite. Oricum, şi Nicolae încet-încet văd că îşi intră în pîine şi sînt convins că va juca titular tot returul.

În altă ordine de idei, din fericire, pe aici nu sînt probleme cu plata salariilor, deşi e criză. Îi mai aud pe băieţi prin vestiar că mai au prieteni pe la alte echipe, şi acei fotbalişti nu şi-au luat banii de patru, cinci luni. Eu sînt la zi, dar nu se ştie niciodată. Aici e o fabrică mare de materiale de construcţii care ţine Rimini Calcio, dar se plîng şi ei că le scade producţia.

Pe final de editorial şi de an, ce să vă urez? O masă îmbelşugată şi multă sănătate în familie. Nu vin în ţară pentru că am doar şapte, opt zile de vacanţă, prea puţin. O să mă duc la Roma şase zile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here