EXCLUSIV Simona Aminar: Traiesc o a doua viata!

0
34

Simona Amînar (foto) este una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României, remarcîndu-se în mod deosebit în proba de sărituri. Ea a concurat la nivel înalt între 1994 şi 2000 şi s-a retras după Jocurile Olimpice de la Sydney. În acest moment, Simona încearcă să recupereze perioada copilăriei, alături de fiul ei

SportM: Ai început gimnastica la şase ani, de ce acest sport?
Simona Amînar: Eram foarte mică şi părinţii mei au ales acest sport. La început pentru mine a fost un joc, pentru că mă aruncam în groapa cu bureţi. Dar cu timpul această joacă s-a transformat într-una mai serioasă. Mi-a plăcut foarte mult de la început şi nu mi-a părut rău că părinţii au ales pentru mine acest sport. Dacă nu aş fi făcut gimnastică, mi-ar fi plăcut să fac patinaj artistic.

SportM: In 1994 ai avut primul an la senioare şi primul succes pe plan mondial, aur cu echipa. Cum te simţeai alături de Miloşovici şi Gogean?
Amînar: A fost foarte greu, dar am fost foarte fericită că am reuşit să ajung alături de Lavinia Miloşovici, întotdeauna mi-am dorit să fiu în echipa de senioare. Am ajutat mult echipa, iar în 1995 am luat prima mea medalie individuală, aur la sărituri.

SportM: Se poate afirma că la JO de la Atlanta ai beneficiat de o şansă unică în viaţă, atunci cînd ai înlocuit-o pe Alexandra Marinescu în finala la individual compus?
Amînar: Am avut o şansă pe care nu am ratat-o, pentru că am transformat-o în medalie. Şi altele au mai avut şansa să participe şi nu au obţinut nici o medalie. Eu m-am calificat în finală, dar eram a patra din echipă şi doar primele trei aveau dreptul să participe în concurs. Am avut norocul ca Alexandra să îmi cedeze locul şi, deşi s-a vorbit mult, nu a fost decizia mea, ci a antrenorilor şi a federaţiei. Mă bucur că nu am dezamăgit şi că am reuşit să obţin o medalie.

SportM: Cu ce amintiri plăcute ai rămas după Mondialul de la Lausanne?
Amînar: Am fost campioană mondială la sărituri, o medalie meritată şi aşteptată. Am foarte multe amintiri, dar asta îmi este cea mai dragă. Şi a mai fost locul doi la individual compus, după Svetlana Khorhina, cu care întotdeauna m-am luptat, mai ales în concursurile de individual compus.

SportM: Jocurile Olimpice de la Sydney pot fi numite apogeul carierei tale?
Amînar: Avînd în vedere ceea ce s-a petrecut la Sydney, cu acel podium, şi nu s-a mai întîmplat să cîştigam şi la echipe, şi podiumul la individual compus, cred că a fost vîrful carierei. Mai ales mi-am dorit să termin acest concurs cu fruntea sus. Sydney-ul a fost cea mai mare întrecere şi cred că aurul de la echipe spune foarte multe.

SportM: Revenind la problema medaliei de aur de la individual de la Sydney, crezi că Andreea Răducan va reusi să îşi recapete medalia?
Amînar: Îmi doresc foarte mult să obţină această medalie, va fi foarte greu, pentru că este un regulament foarte dificil de atacat. Eu cînd am acceptat această medalie, am acceptat-o pentru că este a României. Chiar dacă nu o acceptam, tot eu eram campioana, pentru că aşa au decis cei din Comitetul Olimpic. Dar atît eu cît şi Maria Olaru o vom susţine pe Andreea Răducan cît mai mult posibil.

SportM: Ai fost componenta lotului naţional timp de nouă ani, în tot acest timp ai practicat gimnastica la cel mai înalt nivel. Resimţi unele repercusiuni asupra sănătăţii, după toţi aceşti ani?
Amînar: Probleme am avut, dar am fost norocoasă, pentru că nu am fost nevoită să mă operez sau să trec prin perioade dificile, ca alte gimnaste. Mai am dureri de spate, de glezne, dar este normal.

SportM: Ai cîştigat multe trofee, faci parte şi din Hall of Fame, cu care te mîndreşti cel mai mult?
Amînar: Mă mîndresc cu trofeul Sport Award, pe care l-am cîştigat pe anul 2000. Sînt a doua româncă după Nadia Comăneci care are acest trofeu. Mi-a fost decernat la Londra, la secţiunea Open, şi este un Oscar în sport. După cîţiva ani am fost acceptată şi în Hall of Fame – un lucru care arată că rezultatele mele din gimnastică au rămas în amintirea multor oameni. Fără să fiu lipsită de modestie, am meritat acest trofeu!

SportM: Cine mai face parte din Hall of Fame?
Amînar: Din ţara noastră mai fac parte Nadia Comăneci, Bela Karoly, Daniela Silivaş, Ecaterina Szabo şi Aurelia Dobre. Mai sînt gimnaste din România care ar merita să intre în Hall of Fame.

SportM: După ce ai renunţat la gimnastică, ce ai făcut?
Amînar: Dupa ce am renunţat, în primul rînd mi-am terminat facultatea. După un an de zile m-am angajat, lucram la o şcoală şi la o grădiniţă, pentru că simţeam nevoia să fac ceva. Nu am preferat antrenoratul pentru că ştiu ce înseamnă să faci performanţă. Am pregătit o grupă de copii la o şcoală, chiar mă mîndresc că am participat cu acei copii la o competiţie unde am şi cîştigat. După ce am terminat cu şcoala şi grădiniţa, m-am angajat ca asistent la Universitatea de Vest din Timişoara. Acum sînt şi vicepreşedinta Federaţiei Române de Gimnastică. Am încercat să fac cît mai multe pentru gimnastică.

SportM: De ce ai ales să rămîi în Timişoara?
Amînar: Am ales Timişoara pentru că, fiind la Deva, îmi era mai uşor să mă merg la studii aici. Ceea ce m-a determinat să şi rămîn a fost soţul meu, pe care l-am cunoscut la nunta Laviniei, în 1999. Ne-am căsătorit şi avem un băieţel, ne este foarte bine!

SportM: Te mai tentează să şi antrenezi?
Amînar: Deocamdată, nu! Momentan nu sînt pregătită să antrenez şi, în plus, îmi doresc să mă ocup cît mai mult de familie şi de băieţel. Vreau să trăiesc alături de el, prin el. Pot să spun că sînt o mămică tînără şi ceea ce facem împreună cu familia nu se compară cu ce făceam înainte. Parcă este a doua viaţă pentru mine, gimnastica a fost prima.


Integral in numarul 84 al Sport Magazin (5 noiembrie – 12 noiembrie 2007)




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ