EXCLUSIV: S-a dopat Ganea?

0
55

În repriza a doua a partidei dintre Poli Timişoara şi Rapid, din cadrul etapei a cincea a Ligii I, s-a patrecut unul dintre cele mai şocante episoade din istoria primului eşalon românesc. La un atac al bănăţenilor, fundaşul giuleştean Cristian Săpunaru a căzut pe gazon acuzînd o lovitură din partea atacantului gazdelor, Ionel Ganea, în timp ce mingea se afla în altă zonă a terenului. Unul dintre asistenţi, Dorin Mudura, i-a semnalizat centralului Erdeli ilegalitatea comisă de “Ganez”, deşi ulterior s-a demonstrat că acesta nu îl atinsese pe rapidist. Ganea mai avea un cartonaş galben, fiind în situaţia iminentă de a mai primi unul, ceea ce atrăgea după sine eliminarea. Impulsivul atacant al lui Poli şi-a pierdut controlul şi l-a agresat pe tuşier, pe care l-a apucat de faţă şi de gît, a încercat să-l doboare şi l-a lovit cu pumnul în spate, intervenţia a patru dintre colegii săi fiind insuficientă pentru a-l calma. Atacantul a primit 22 de etape de suspendare. Unul dintre cei mai reputaţi psihologi români la ora actuală, Florian Gheorghe, a explicat de ce gestul lui Ionel Ganea este îngrijorător pentru întregul fotbal de la noi. Specialistul a avansat ipoteza unui dopaj.

SportM: Domnule Gheorghe, credeţi că ieşirea nervoasă a lui Ganea, de la meciul dintre Timişoara şi Rapid, poate fi scuzată de miza sau presiunea meciului?
Florian Gheorghe: Cred că reacţia lui Ganea ridică o problemă de profunzime în fotbalul românesc, pentru că aşa o ieşire depăşeşte limita jocului de fotbal. În opinia mea, gestul său a fost atît de ciudat, încît poate ar trebui întrebat medicul echipei dacă nu cumva i-a administrat fotbalistului ceva pentru combativitate. Nu mă pricep la genul ăsta de substanţe, dar ceea ce mă face să mă gîndesc la o astfel de ipoteză este faptul că Ganea şi-a revenit foarte greu din starea de nervozitate. După ce l-a atacat pe tuşier, abia a fost convins să plece la vestiare. Nici presiunea meciului nu poate justifica un asemenea comportament, pentru că suntem de-abia la începutul campionatului, nu putem spune că, dacă Poli pierdea meciul, totul se termina pentru echipa lui Ganea.

SportM: Trecutul lui Ganea cuprinde mai multe episoade în care acesta a intrat în conflicte mai mult sau mai puţin violente cu foşti colegi sau antrenori.
Florian Gheorghe: Asta vorbeşte despre o anumită conduită a acestui jucător, care este un tip foarte nervos, impulsiv. De aceea, sancţiunea ar trebui să fie una exemplară, foarte drastică. Şi aşa România se confruntă cu fenomenul violenţei pe stadioane, unde am ajunge dacă, pe lîngă suporterii violenţi din tribune, şi jucătorii s-ar bate în timpul jocului pe teren? E clar, după părerea mea, că fotbalul românesc a ajuns într-un moment de mare analiză, în care conducătorii fenomenului ar trebui să gîndească fotbalul într-un plan mai larg.

SportM: Cum ar fi fost firesc, într-o asemenea situaţie, să reacţioneze arbitrul agresat?
Florian Gheorghe: Mie mi s-a părut suspect că nu a reacţionat, aşa cum ar fi făcut oricine. Nu a fost scuipat sau înjurat, cum făceau Hagi sau Lăcătuş cu arbitrii pe vremuri, dar cred că l-a panicat privirea de nebun a lui Ganea. Părerea mea este că arbitrii ar trebui să aibă onoarea să reacţioneze în astfel de momente, chiar dacă nu la modul extrem, iar corpul arbitrilor ar fi necesar să aibă o poziţie oficială faţă de astfel de situaţii.

SportM: Mitică Dragomir se laudă cu o lege în parlament, menită să contracareze violenţa pe stadioane.
Florian Gheorghe: Sincer să fiu, nu cred că o lege ar putea rezolva ceva în cazul fotbaliştilor. Soluţia ar fi aşa-numita metodă a “pericolului vital”. Adică, jucătorul, atunci cînd se va simţi ameninţat cu concedierea sau cu pierderea prestigiului, va da înapoi. Dar dacă unul ca Ganea va continua să fie agresiv, înseamnă că intrăm în zona patologiei, în cea a psihiatriei. Înseamnă că ceva, în cazul de faţă, nu e în regulă la Poli Timişoara înainte de începerea unui meci, iar antrenorul trebuie să analizeze asta. Oricum, o pedeapsă exemplară pentru Ganea era necesară pentru a descuraja alte comportamente violente pe teren.


Sport Magazin numarul 75 (3 – 9 septembrie 2007)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here