EXCLUSIV IONUT LUPESCU/ ”Etapa gazdelor”

0
76

După prima etapă, atunci cînd singura formaţie dintre cele care îşi fixaseră ca obiectiv titlul de campioană a pierdut puncte a fost Dinamo, mulţi au considerat că “alb-roşiii” trebuie să zică merci dacă prind la finalul sezonului o participare în UEFA. Iată că după alte trei etape au ajuns deja pe prima poziţie a clasamentului. Este dovada certă că ne aşteaptă o competiţie internă foarte disputată, în care echipa care se va dovedi mai constantă, ca joc şi rezultate pozitive, va triumfa.

Performera acestei etape nu a fost însă Dinamo, ci Oţelul Galaţi. Victoria obţinută în faţa Rapidului şi jocul consistent practicat de băieţii lui Grigoraş merită elogiate, la fel ca şi performanţa lui Paraschiv, cel care a marcat, iată, în al patrulea meci consecutiv.

Tot la capitolul plusuri vreau să menţionez evoluţia lui Bănel Nicoliţă. Mă bucură revenirea lui de formă aşa cum mă bucur de fiecare dată cînd fotbaliştii echipei naţionale dau randamentul scontat. În luna aceasta, avem programat primul meci din campania de calificare la Campionatul Mondial din 2010. Trebuie să urmăm exemplul Stelei şi al Vasluiului şi să pornim cu dreptul, aşa cum au făcut-o şi ele în competiţiile internaţionale.

Revenind la Liga I, pentru a trage o concluzie, pot spune că a fost o etapă favorabilă gazdelor, oaspeţii reuşind să obţină un singur punct. Cei care au spălat onoarea au fost craiovenii, o echipă frumoasă şi nebună în acelaşi timp. Oltenii joacă fotbal cu plăcere, şi, chiar dacă mulţi cred că nu contează, asta îi ajută şi să facă rezultate.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here