EXCLUSIV: Interviu Victor Piturca

0
54

Cu o săptămînă înaintea partidei Belarus – România, care va avea loc sîmbătă, de la ora 19:00, la Minsk, contînd pentru preliminariile Campionatului European din 2008, grupa G, selecţionerul Victor Piţurcă ne-a acordat un interviu în exclusivitate, despre importanţa partidei respective şi nu numai.

SportM: Domnule Piţurcă, ce probleme vă macină înaintea meciului pe care echipa noastră naţională îl va susţine sîmbătă, în deplasare, împotriva selecţionatei “ruşilor albi”?
Victor Piţurcă: Problemele pe care le avem sînt legate de numeroasele absenţe din lot. Mai exact, vechii accidentaţi, unii recuperaţi doar parţial, alţii deloc. De exemplu, Cociş nu şi-a revenit, Contra nu e apt sută la sută, la fel Roşu, mai nou Rădoi a ieşit şi el total din cursă pentru acest meci. Apoi, jucătorii suspendaţi din cauza cartonaşelor: Tamaş şi Daniel Niculae. Iată deja un număr important de absenţe. Sper să nu mai apară şi altele.

SportM: Aveţi soluţii eficiente pentru înlocuirea lor?
Piţurcă: Deocamdată, soluţii există. Eu am spus tot timpul că am un lot de vreo 30 de jucători. Am de unde să aleg.

SportM: Aveţi unele posturi mai descoperite decît altele sau pe care concurenţa nu este atît de aprigă cum ar fi bine să fie?
Piţurcă: Posturile nu sînt acoperite în totalitate nici atunci cînd sînt toţi jucătorii valizi şi din punct de vedere medical, şi din cel al cartonaşelor. Sînt posturi pe care avem probleme, dar nu pot să vă spun şi care sînt ele.

SportM: Mai aveţi de analizat jocul adversarului de sîmbătă sau v-aţi edificat deja asupra acestui aspect?
Piţurcă: Am studiat jocul Belarusului, am vizionat casete, am analizat ultima partidă, contra Israelului, după ce am privit-o de patru ori. Au apărut jucători noi, iar pe unii dintre ei am avut ocazia să-i văd şi în meciurile Stelei cu BATE Borisov, formaţie din rîndurile căreia au fost selecţionaţi patru-cinci jucători.

SportM: Împrospătarea lotului lor are ca explicaţie şi schimbarea antrenorului. Sesizaţi modificări şi în jocul lor, faţă de cel sub comanda fostului selecţioner Iuri Puntus?
Piţurcă: Observ că au dispărut jucători importanţi: “căpitanul” Staniuk, Kutuzov sau Kulchi. Ultimul, aflat în formă foarte bună, a refuzat să vină la meciul cu Israelul. Oricum, au un Hleb… au fotbalişti foarte buni, aţi văzut ce probleme au pus unii dintre ei Stelei, în meciul din tur. Este o echipă care poate produce o surpriză în orice moment, mai ales dacă adversarul ei nu este concentrat permanent.

SportM: Noul selecţioner, Bernd Stange, a schimbat sistemul de joc?
Piţurcă: Nu, merge pe acelaşi sistem, 4-4-2, cu două vîrfuri centrale, dar contra Israelului a încercat o formulă mai ofensivă. Şi a cîştigat cu 2-1. Echipa marchează… Numai cu Bulgaria nu a reuşit să înscrie acasă.

SportM: Nu au fost bieloruşii eficienţi ori s-au apărat bulgarii exact?
Piţurcă: Din ce am văzut eu, bulgarii au jucat foarte bine acolo.

SportM: Nu ne mulţumim cu un egal la Minsk…
Piţurcă: În condiţiile în care Bulgaria a cîştigat acolo, normal că nu ne mulţumim doar cu un punct.

SportM: În ce măsură credeţi că o victorie ne va apropia de turneul final?
Piţurcă: Normal că orice punct este important. Nu pot spune în ce procent vom fi calificaţi, dar vom rămîne pe primul loc şi vom mai avea doar patru jocuri de disputat.

SportM: Dacă nu vom cîştiga, se va putea crea o stare de panică, de tensiune în echipa naţională şi în jurul ei?
Piţurcă: Sigur că s-ar crea o situaţie oarecum tensionată. Ar fi şi normal, pentru că un eşec ne-ar aduce o situaţie delicată.

SportM: Dorinel Munteanu poate fi un jucător determinant în finalul acestei campanii de calificare?
Piţurcă: Aţi văzut ce s-a întîmplat cînd a intrat pe teren la meciul cu Turcia. Echipa României are nevoie de un jucător cu valoarea şi cu experienţa lui Dorinel Munteanu. El chiar şi numai 30 de minute dacă joacă, poate fi foarte util.

SportM: L-aţi convocat şi pe Sergiu Radu pentru jocul cu Belarus şi apoi pentru cel amical împotriva Germaniei. V-aţi gîndit să-i daţi o şansă tocmai împotriva ţării în al cărui campionat evoluează?
Piţurcă: Nu, nu are nicio legătură convocarea sa cu adversarul. A contat faptul că s-a transferat la o echipă mai puternică. A jucat titular, a şi marcat… Dar să nu uităm faptul că Sergiu Radu joacă pe un post pe care mai sînt patru-cinci jucători valoroşi. Sînt Marica, Mazilu, Claudiu Niculescu şi alţii. Oricum, telegramele au fost trimise pentru un lot lărgit de jucători. Nu toţi cei convocaţi în primă fază vor şi veni la lot.

SportM: Ce aşteptaţi de la meciul cu Germania?
Piţurcă: Îmi pare foarte rău, dar n-aş vrea să vorbesc despre jocul cu Germania. Meciul cu Belarus este cel mai important pentru noi, deoarece este următorul. Abia apoi voi pregăti apoi amicalul cu Germania, care oricum nu este atît de important cum este cel cu Belarus. Sigur, Germania este o forţă mondială, ştim cu toţii ce înseamnă Germania, o echipă foarte bine organizată, cu jucători valoroşi, foarte puternici. În ultmul meci a învins Anglia, chiar la ea acasă. Dar, pentru noi, va fi numai un meci amical, de palmares.

SportM: Ce părere aveţi despre marile surprize din recentele meciuri amicale?
Piţurcă: La acest nivel se poate întîmpla orice. Să ne uităm cum campioana mondială, Italia, a fost călcată în picioare de unguri. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întîmplat dacă luam noi aşa bătaie la Budapesta! Trebuie concentrare şi conectare la fiecare joc pe care îl ai de disputat, indiferent de numele adversarului. E nevoie de modestie, aşa cum a fost cazul la jucătorii noştri în ultimul timp, iar după calificare vom avea timp să şi vorbim despre altele.

SportM: E doar o problemă de concentrare sau poate şi de unele, să zicem, experimente în jocurile acestea amicale?
Piţurcă: Din punctul meu de vedere, la o echipă naţională nu este loc de experimente. Faptul că mai testezi un jucător sau doi nu înseamnă experiment. Iar eu chem întotdeauna jucători valoroşi, nu merg pe teste de genul acesta nici în partidele amicale. Eu analizez foarte mult un jucător pînă să îl aduc la echipa naţională. Oricum, nu se compară un meci amical cu unul oficial. Cînd se joacă pe puncte, orice punct pierdut te poate costa o calificare.

SportM: Are vreo relevanţă, pentru dumneavoastră, clasamentul FIFA? În care ocupăm momentan locul al 13-lea…
Piţurcă: Bineînţeles că are, fiindcă o echipă care cîştigă urcă, iar una care pierde coboară. Noi avem 13 meciuri de cînd nu am pierdut şi am urcat. Contează clasamentul, pentru că ajungînd în primele 10 echipe din lume eşti şi cap de serie, ai şi altă cotă în stabilirea meciurilor amicale. Oricum, obiectivul nostru este calificarea. Restul… Însă dacă vom reuşi să terminăm anul acesta neînvinşi, va fi o performanţă pentru noi. Eu am lăsat echipa naţională în primele 15 din lume. Cînd am revenit, am luat-o de pe locul 32 sau 33. Acum am ajuns pe locul al 13-lea şi vreau să o aduc în primele 10.

SportM: Dacă s-ar fi calificat şi Dinamo, pe lîngă Steaua, în Liga Campionilor, majoritatea selecţionabililor din ţară ar fi avut multe meciuri în picioare cu echipe foarte tari, dar ar fi jucat timp de trei luni cîte două meciuri pe săptămînă. Cît ar fi cîntărit asta, în balanţă cu o oboseala şi cu o uzură mai accentuate?
Piţurcă: Ar fi fost cu siguranţă un mare avantaj. Duelurile contra celor mai buni jucători din Europa ar fi constituit un mare plus pentru noi. Ar fi crescut şi cei de la Dinamo în joc. Oboseala, uzura nu mai contează. Nu cred că un jucător poate fi obosit pentru că joacă împotriva lui Real Madrid, a Barcelonei, a lui Chelsea sau a lui Manchester United.

SportM: Echipele mari din Occident au loturi mult mai valoroase şi mai numeroase, cu 30-35 de jucători pe care îi rotesc. Noi ne permitem deocamdată asemenea eforturi pe temen lung, fără urmări?
Piţurcă: E adevărat, dar să ştiţi că şi ele folosesc tot un anume nucleu de jucători, şi în competiţiile interne, şi în cele internaţionale. Să ne aducem aminte cum a cîştigat AC Milan Liga Campionilor, cu jucători în vîrstă, folosiţi constant!

SportM: Există un risc mai mare de accidentări? Pe Steaua a costat-o ceva anul trecut…
Piţurcă: Accidentările grave sînt inerente, pot veni şi în campionat, şi la antrenamente, şi la meciuri amicale, cum a păţit, de exemplu, Dică. Riscurile meseriei!

SportM: Cît de mulţumit aţi fost de publicul de pe stadionul Naţional la meciul cu Turcia? Spectatorii au fost alături de “tricolori”, însă destul de puţini…
Piţurcă: Am fost mulţumit. E adevarat că aş fi vrut să fie mai mulţi, mai ales că întîlneam un adversar valoros. Văd că, în general, suporterii echipelor de club vin în număr mai mare pe stadioane cînd joacă favoriţii lor, decît la meciurile echipei naţionale, mai ales în Capitală. Sper ca, prin prestaţiile noastre, să îi atragem, să jucăm cu stadionul plin.

SportM: Cu Olanda vom juca la Constanţa. Se întrevede o revenire apoi pe “Ghencea”?
Piţurcă: Mai rămîne, anul acesta, să primim doar vizita Albaniei. Mai mult ca sigur, tot în provincie. Apoi, vom mai vedea.

SportM: Echipa de tineret, condusă de Emil Săndoi, a avut rezultate remarcabile şi dezvăluie cîţiva jucători interesanţi. Preconizaţi “sînge proaspăt” în lotul lărgit al “naţionalei” mari, eventual după turneul final al campionatului european din vara viitoare?
Piţurcă: Sînt, într-adevăr, cîţiva jucători interesanţi acolo. Sînt unii pe care îi urmăresc de mai mult timp, nu de acum, de cînd au rezultate bune cu “tineretul”. Am şi chemat vreo doi-trei cînd am avut acel trial. Este foarte importantă evoluţia lor la echipele de club şi îi urmăresc cu atenţie. Unii vor face saltul la echipa mare, pentru că avem nevoie de “sînge proaspăt”. Depinde numai şi numai de ei.

SportM: Cîteva nume?
Piţurcă: Ştiţi că nu dau nume. Sînt mai mulţi…

SportM: Există riscul să li se “urce la cap”?
Piţurcă: În general, e bine ca un antrenor să îşi laude elevii, dar acum depinde şi de ei, cum sînt crescuţi, educaţi, ce caracter au… Însă, în primul rînd au nevoie de valoare şi de o muncă titanică pentru a ajunge la echipa naţională.

Sport Magazin numarul 75 (3 – 9 septembrie 2007)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here