EXCLUSIV: Interviu Stefan Stoica

0
46

Ştefan Stoica pare să se specializeze în postura de salvator al echipelor afl ate în situaţii disperate. Anul trecut a scos Craiova din degringoladă, iar în acest sezon şi-a propus să menţină Gloria Buzău în primul eşalon. Tehnicianul vorbeşte despre actualii săi elevi la fel ca despre olteni anul trecut: le spune “copii”, dar recunoaşte că marea sa iubire rămîne Ştiinţa. Stoica neagă că pe vremea cînd antrena Steaua alături de Protasov ar fi primit ordine tactice de la patron

SportM: Se îndreaptă lucrurile la Buzău, domnule Stoica, după venirea pe banca tehnică a Gloriei? În ce măsură se aseamănă situaţia de acum cu cea de anul trecut, cînd preluaţi, de asemenea într-o situaţie grea, Universitatea Craiova?
Ştefan Stoica: Situaţia la Buzău se îndreaptă încetul cu încetul, iar în ultima vreme s-au descurcat bine copiii. Şi acum este foarte difi cil, ca şi anul trecut cînd preluam Craiova, să pui pe picioare o formaţie fără puncte, care vine din a doua divizie şi are jucători care debutează în prima ligă. Valoare există, însă experienţa contează enorm în astfel de cazuri, mai ales la nivelul foarte ridicat la care a ajuns fotbalul românesc din primul eşalon. În astfel de cazuri ai nevoie de jucători cu experienţă, dar eu sunt oricum optimist legat de şansele noastre de salvare de la retrogradare. Dacă nici noi, antrenorii şi jucătorii, nu am crede în capacitatea noastră de a ne salva, atunci mai bine ne facem bagajele şi plecăm acasă. Eu însă zic că am construit o echipă destul de puternică, o să vedeţi în campionat.

SportM: Are viitor la Buzău fotbalul de primă mînă?
Ştefan Stoica: Să ştii că avem aici o echipă chiar tînără, cu jucători născuţi în 1986, 1987, chiar 1989, aşa că există viitor pentru fotbalul bun. La Gloria, fotbaliştii de 23-24 de ani sunt bătrînii echipei.

SportM: La echipele pe unde aţi antrenat, în Cipru, la Steaua, Craiova sau acum la Buzău, vi s-a întîmplat vreodată să vă impună vreun patron să băgaţi în teren un jucător sau altul?
Ştefan Stoica: Eu nu ced că există vreun patron care să ceară antrenorului să facă echipa într-un fel sau altul. Mie unuia nu mi s-a întîmplat aşa ceva. La Steaua eu eram antrenorul secund, dar făceam legătura dintre patron şi principalul Protasov şi vreau să spun că nu ştiu, cît am antrenat noi acolo, dacă ne-am văzut mai mult de două-trei ori cu fi nanţatorul. Dar şi atunci cînd am stat de vorbă, discuţiile au fost mai degrabă amicale, nu legate de detalii legate de echipă. Nici cînd am pregătit Universitatea, Adrian Mititelu nu mi-a spus vreodată cum ar trebui să gîndesc primul “11”, vă dau cuvîntul de onoare. Speculaţiile se leagă în special de personajele din fotbalul nostru care vorbesc mai mult şi dau declaraţii mai colorate, dar credeţi- mă că nu are nimeni tupeul să-i spună unui tehnician să joace 4-4-2 sau 7-2-1. Vă spun eu ce se întîmplă: dacă ai un insucces, eşti întrebat după meci de patron, de ce l-ai trimis în teren pe ăla şi nu pe celălalt. Dar astea sunt reacţii ca ale oricărui suporter, pentru că oricine în tribună după o înfrîngere spune că dacă intra cutare altul era rezultatul. Cert este că, dacă eşti victorios, toată lumea spune că eşti deştept, dacă pierzi cu aceeaşi formulă, nu mai eşti bun de nimic.

SportM: Mai aveţi vreun litigiu cu Adrian Mititelu, pentru că atunci cînd aţi părăsit Universitatea au fost ceva discuţii.
Ştefan Stoica: Nu am niciun litigiu cu Mititelu şi nici cu Craiova, pentru că Universitatea este marea mea dragoste. Nu aş face nici un rău echipei mele de sufl et şi, implicit, nici celui care investeşte bani spre binele acelui club. Oricine fi nanţează Ştiinţa trebuie, în opinia mea, susţinut pînă în pînzele albe, nu criticat. Cei care atacă echipa din interior greşesc, pentru că din afară este uşor să-ţi dai cu părerea şi să spui ce e bine şi ce nu.

Continuarea in Sport Magazin numarul 80 (8 – 14 octombrie 2007)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here