EXCLUSIV: Interviu Ion Marin

0
53

Jucător sobru, cu un joc bărbătesc, Ion Marin (foto) a rămas în memoria iubitorilor fotbalului din România pentru determinarea de care dădea dovadă în teren şi, mai apoi, şi pentru faptul că este ultimul antrenor care a cucerit un trofeu cu o echipă din afara Bucureştiului

SportM: Cum a fost în prima zi cînd v-aţi prezentat la un club de fotbal şi cum aţi ajuns în curtea lui Dinamo?
Ion Marin: Am plecat la 14 ani de acasă şi prima formă organizată de fotbal juniori a avut loc la Electromagnetica Bucureşti. Nu am stat mult acolo, pentru că imediat după1970 am intrat pe porţile clubului Dinamo. În 1973 am terminat perioada de juniorat printr-o fi nală de campionat naţional, jucată pe stadionul 23 August, în deschiderea fi nalei Cupei României. Noi am cîştigat şi în tribună se afl au şi antrenorii de seniori, care din grupul acela au selecţionat mai mulţi jucători, printre care Augustin, Lucuţă, Vrînceanu, portarul Caraivan şi eu.

SportM: Aţi activat la Dinamo pînă în 1986. Cum comentaţi această perioadă?
Ion Marin: Am contribuit alături de colegii mei la cîştigarea a trei campionate, două eventuri şi în fi ecare an am jucat în Cupele Europene. Am avut marea bucurie să eliminăm echipe de calibru cum au fost Inter sau Hamburg, am jucat împotriva lui Liverpool, Real Madrid, AC Milan, Goteborg. Totul a culminat cu semifi nala de Cupă a Campionilor Europeni.

SportM: Vă mai amintiţi cîteva faze din meciurile din Europa?
Ion Marin: Îmi amintesc de golurile date de colegii mei în meciul cu Hamburg, cînd am cîştigat cu 3-0. Îmi aduc aminte şi de lucrurile triste, de maxilarul lui Movilă, rupt de cotul domnului Sounes, de cum am fost umiliţi de jucătorii lui Goteborg, pe seama cărora, vizionîndu-i pe nişte casete, am început să facem glume şi să ne amuzăm, şi, cînd am intrat în teren, am fost treziţi cu un duş rece, bătuţi şi acolo, şi la Bucureşti.

SportM: Cum a fost crescută echipa lui Dinamo de atunci?
Ion Marin: Era perioada în care făceam cele mai bune turnee. Am participat la foarte multe partide în care întîlneam adversari de top, tocmai pentru a învăţa să cîştigăm împotriva lor. Această educaţie s-a făcut cu mare grijă şi în timp, iar meritul cel mai mare a fost al conducătorilor, care au avut răbdare şi au găsit soluţii. Practic, am schimbat generaţiile la Dinamo şi am preluat ştafeta de la Dinu, Lucescu, Dumitrache, Cheran, Deleanu, Mircea Constantinescu, Sătmăreanu II, Sălceanu şi Dumitrescu, şi preluarea se făcea stînd în acel grup.

SportM: Cum aţi plecat de la Dinamo?
Ion Marin: În 1986 am primit ordin de la Postelnicu să mă urc în avion şi să mă duc să joc la Oradea. A fost o lovitură de trăznet, pentru că în acel an am fost scos cel mai bun sportiv pe linie de fotbal şi nu mă gîndeam că Dinamo va renunţa la cel mai bun fotbalist. Din ianuarie 1986 m-am mutat cu familia şi cu un copil mic într-un apartament închiriat în Oradea. Am fost primit extraordinar la FC Bihor, avînd şansa să lucrez cu antrenorul Victor Stănculescu. A acceptat să fi u şi jucător, şi antrenor secund alături de Ioan Naum. Am cunoscut oameni deosebiţi la Oradea, oameni care-mi sînt prieteni şi la ora actuală. Hotărîsem să ne stabilim acolo, în Oradea. Din nou fi liera, de data aceasta prin generalul Niţu şi Marin Bărbulescu, a dat ordin să mă mut înapoi în Bucureşti şi să joc pentru Victoria.

SportM: Cum aţi ajuns antrenor la echipa mare a lui Dinamo?
Ion Marin: Am fost chemat de Costică Anghelache, care făcea parte din conducerea clubului Dinamo, care mi-a propus ca împreună cu Ilie Balaci să preluăm divizionara B Pandurii Tg. Jiu, pentru campionatul 1988-1989. Acolo am crescut jucători ca Marin Dună, Liviu Ciubotariu, Victor Ene. După o scurtă perioadă, Ilie pleacă de la Tg. Jiu, avînd o altă ofertă, şi eu rămîn la Pandurii pînă în 1989. Dinamo apelează iar la mine şi împreună cu Gigi Mulţescu preluăm echipa. A fost vremea în care Lucescu a plecat iar toţi jucătorii importanţi ai echipei au mers să joace afară. A fost un an foarte greu, Mulţescu a fost înlocuit de Halagian, iar eu am rămas ca secund pînă la fi nal. După sfîrşitul acelui campionat, Halagian a optat pentru Hizo ca secund, iar eu am fost invitat de conducere să preiau Flacăra Moreni.

SportM: Acum începe perioada prahovean㔦
Ion Marin: După un an la Flacăra am primit oferta de a antrena Petrolul, în 1992. Am găsit o ambianţă deosebită şi mi s-a acordat încredere deplină şi mînă liberă. În perioada de început la Petrolul am trecut prin momente grele, a trebuit să schimb 90% din echipă şi am avut şansa să pot să aleg jucători de Divizia B din judeţ. Prahova avea atunci foarte multe echipe în Liga a 2-a şi am luat ce a fost mai bun de la fi ecare, Bălăceanu, Zmoleanu, Abăluţă de la Mizil, Grama şi Bastina de la Prahova, Leahu de la Moreni, Chiriţă şi Toader de la juniori iar Răchită şi Grigore din vechea gardă de la Petrolul. A fost cea mai frumoasă perioadă de antrenorat pentru mine, pentru că şi eu am crescut o dată cu această echipă. A fost o muncă colosală, dar cel mai frumos lucru este să-ţi vezi copilul mare. Aceşti patru ani au fost încununaţi de cîştigarea Cupei împotriva Rapidului sau împotriva tuturor, participarea în Cupa Cupelor, unde am jucat cu Wrexham FC, din Ţara Galilor, şi cu Rapid Viena.

SportM: Cum a fost în fi nala cu Rapid?
Ion Marin: Ultimul joc de campionat, la Sibiu, nu l-am jucat cu echipa întreagă, jucătorii de bază au rămas la Crîngul lui Bot, cu secundul Eduard Iuhas. După ce m-am reîntors de la Sibiu, am mutat echipa de la Crîngul lui Bot la Săftica, primind aprobarea de la Dinamo pentru a face acolo ultimele patru zile de pregătire. După ce am cîştigat Cupa, băieţii spuneau în momentele de relaxare că “şi acum ştiu cu ce picior driblează ăla şi acum ştiu cum joacă ăla”, deci am pus foarte mult accentul pe studierea adversarului, pe contracararea lor şi pregătirea unor surprize. Am reuşit să deschidem scorul prin Andreicuţ, ne îndreptam spre cîştigarea trofeului, eu simţeam că jucăm un fotbal organizat, dar şi-au intrat în rol arbitrii, regretatul Erdei, care din păcate a decedat la reeditarea acelui meci, după zece ani, la Ploieşti. S-a validat un gol cînd patru adversari erau în ofside. A trebuit să intrăm în prelungiri şi să executăm penalty-urile, moment în care Preda şi-a dovedit valoarea.

SportM: Cum a fost prima despărţire de Ploieşti şi de ce Farul?
Ion Marin: Se terminase un ciclu de patru ani şi era sufi cient. Au fost nişte discuţii în sensul că jucătorii de valoare aveau oferte, Răchită a fost vîndut la Steaua iar eu am cerut ca echipa să rămînă, pentru a căuta să prindem şi Cupa UEFA. Toader a fost vîndut fără ca eu să ştiu ceva, după care ne-am despărţit în momentul în care am văzut că nu mai putem colabora. Am primit două oferte, una de la FC Argeş şi una de la Farul. Am ales Farul pentru că oferta, făcută de Jean Garabet şi Bebe Pilca, deşi mai redusă fi nanciar, a fost una sinceră. Mi-au oferit un contract pe patru ani, ca la Petrolul. Mi-a plăcut ideea lor de a face şi la Constanţa ce am făcut la Ploieşti.

SportM: Dar problemele cu vînzarea jucătorilor au continuat şi la Farul”¦
Ion Marin: Din cauza lipsei fi nanciare au fost nevoiţi să vîndă jucători. Au plecat Nanu, Carabaş, Gică Butoiu, Cristi Munteanu, l-am avut pe Grigoraş şi pe urmă a plecat şi el. În mod sigur continuam cu Farul, dar, din păcate, fetiţa mea, Denisa- Alexandra, care s-a născut la Constanţa, a avut probleme la naştere, fapt care m-a făcut să renunţ la contract după trei etape, fi ind nevoit să plec în Anglia şi să-mi operez copilul. După operaţie am renunţat să mai iau echipe şi un an de zile am stat acasă. Farul m-a ajutat foarte mult în acele momente grele, le-am mulţumit atunci şi le mulţumesc şi acum.

SportM: Aţi revenit totuşi la Farul”¦
Ion Marin: În primul an şi jumătate s-au pus bazele unei pregătiri excepţionale, s-a stabilizat un lot, am reuşit să-l aduc pe Paşcovici şi s-a pus la punct un ritm de joc excelent. Am bătut Steaua, am bătut Rapidul, am fost eliminaţi din sferturile Cupei după o greşeală mare. În această perioadă valoarea jucătorilor a crescut, Bădescu a fost vîndut în Bulgaria, iar Dinamo a plătit pentru Zicu şi Bălţoi.

SportM: De ce nu mai antrenaţi?
Ion Marin: Există un moment în viaţă cînd tragi linie şi-ţi faci un bilanţ. Poate puteam să mai antrenez, dar sînt momente cînd este bine să las locul altora.

Continuarea in Sport Magazin numarul 81 (15 – 21 octombrie 2007)


LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here