EXCLUSIV: Interviu Gabriel Torje

0
65

Deşi la doar 18 ani este unul dintre cei mai curtaţi fotbalişti români, noua stea a fotbalului timişorean, Gabriel Torje (foto), preferă să lase faptele să vorbească în locul declaraţiilor pompoase şi lipsite de acoperire pe care le dau multe din vedetele consacrate ale fotbalului autohton

SportM: Ai marcat deja primul tău gol în această ediţie de campionat. Crezi că prin această reuşită ţi-ai cîştigat un loc de titular?
Gabriel Torje: La Poli joacă întotdeauna cine dă randamentul maxim la antrenamente şi la meciuri. Dacă voi continua pe această linie ascendentă, sper să devin un titular de bază.

SportM: Cum l-ai caracteriza pe Dusan Uhrin Jr?
Torje: Nu cred că îmi pot permite eu să îmi dau cu părerea despre propriul antrenor. El despre mine probabil că da, invers nu ar fi normal.

SportM: Personal, ţi-ai propus un număr de goluri pentru acest sezon. Ce planuri ţi-ai făcut?
Torje: Nu mă gîndesc ce o să fac eu, pentru că pe primul plan sînt obiectivele echipei. Ne dorim cu toţii să prindem un loc în cupele europene.

SportM: Ai fost deja supranumit copilu minune sau Messi din Banat. Aceste laude provoacă vreo presiune asupra ta?
Torje: Mă simt fl atat că sînt comparat cu idolul meu. Sper ca în doi, trei ani să ajung îl întîlnesc la un meci, chiar dacă va fi doar din postura de adversar şi nu de coechipier.

SportM: Cum e să fi i adversar cu jucători precum Dorinel Munteanu, care ţi-ar fi putut fi tată?
Torje: Sînt mîndru că am ajuns în această situaţie. E bine să ai ocazia să înveţi de la nume mari, precum Dorinel sau Ganea.

SportM: Deşi nu ai împlinit încă 18 ani, mai multe cluburi de afară se interesează de tine. Un transfer în străinătate ar fi un pas înainte pentru tine în acest moment?
Torje: Oricine îşi doreşte să joace într-un campionat puternic, dar mai am nevoie de jocuri în picioare la Poli Timişoara. Vreau să mai rămîn în ţară minim doi ani pentru a acumula experienţă. Dacă va apărea o ofertă tentantă pentru club şi pentru mine, voi analiza la momentul respectiv. Cert este că îmi voi lua familia cu mine, pentru că sînt un familist convins şi mi-ar fi difi cil să stau departe de cei dragi.

SportM: Revenind la Poli, cum ai caracteriza evoluţia echipei de pînă acum?
Torje: Per ansamblu, am avut prestaţii bune, dar destul de fl uctuante.

SportM: Ar fi un dezastru ratarea participării în cupele europene?
Torje: E mult spus un dezastru, dar ar fi o mare dezamăgire deoarece s-au investit mulţi bani şi pasiune.

SportM: Vă mai gîndiţi şi la lupta pentru titlu?
Torje: E prea devreme pentru toate echipele din prima ligă să se gîndească la acest lucru.

SportM: Cum vezi duelul cu rivalele bucureştene, care cam şchioapătă în acest debut de sezon?
Torje: Sper ca Timişoara să devină o forţă în fotablul românesc, astfel încît aceste echipe să abordeze cu mai multă teamă şi respect meciurile cu noi.

SportM: Ai marcat cîteva goluri şi pentru echipa naţională de tineret. Avem şanse reale să ne califi căm şi noi la un turneu fi nal după mulţi ani?
Torje: După ultimele prestaţii şanse există, dar totul depinde de meciul cu Franţa şi nu ne va fi uşor, chiar dacă am obţinut un rezultat de egalitate pe terenul lor.

Sport Magazin numarul 79 (01 – 07 octombrie 2007)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here