EXCLUSIV: Interviu Dacian Varga

0
109

Mijlocaşul divizionarei B Sportul Studenţesc, Dacian Varga (foto dreapta), a fost în acest mercato la un pas de a semna cu echipa Rapid Bucureşti. Transferul nu a fost posibil datorită sumei imense de bani pe care Vasile Şiman ia cerut-o boss-ului giuleştean.

SportM: Vei continua să joci pentru “studenţi” şi în acest sezon?
Dacian Varga: Mai am contract pînă în 2010 cu Sportul, dar nu depinde doar de mine unde voi juca. Sînt aici de şase ani şi mi-aş dori să joc în prima ligă, dar v-am zis, ultimul cuvînt îl are conducerea clubului.

SportM: Cum vezi decizia preşedintelui de a te păstra la echipă?
Varga: Eu personal am încredere în domnul Şiman, iar atunci cînd va considera dînsul că va fi bine să plec, ştiu sigur că mă va da la o echipă puternică.

SportM: Dar de fapt ţine la valoarea ta sau la preţ? Se urmăreşte mai degrabă un tun de imagine?
Varga: Ţine la valoarea mea, dar în acelaşi timp doreşte să ceară şi mai mulţi bani pe mine şi îi dau dreptate, pentru că toată lumea vrea să cumpere cu bani puţini. Domnul Şiman pe de altă parte s-a chinuit cu noi şi ne-a sprijinit moral întotdeauna. Am încredere deplină în dînsul.

SportM: Tu unde ai prefera să joci în Liga I?
Varga: La oricare dintre echipele care mă doresc. Sînt un jucător cît se poate de profesionist şi îmi voi face datoria la oricare echipă care va da banii pe mine.

SportM: Cu toate acestea, nu a-ţi promovat.
Varga: Sportul este în liga secundă şi atît. Noi ne antrenăm foarte mult, iar fiecare meci îl jucăm la victorie. Sper ca acest sezon să promovăm în primul eşalon.

SportM: Alţi jucători precum Mazilu s-au transferat încă de acum un an, tu de ce nu?
Varga: Erau alţi jucători înaintea mea mai experimentaţi şi cu şansă de a se transfera. Nu am de suferit dacă voi mai rămîne încă un sezon la Sportul. Eu am doar 22 de ani şi mai am încă foarte multe de demonstrat. Poate am avut puţin ghinion că nu m-am transferat pînă acum, dar, dacă voi continua să dau randament, această oportunitate se va ivi din nou cu siguranţă.

SportM: Cum vezi lupta pentru promovare? Va reveni Sportul în Liga I?
Varga: Sînt multe contracandidate. Anul trecut plecam cu prima şansă, dar nu am promovat, aşa că pe toate le consider contracandidate.

SportM: Cum se vede din “B” disputa dintre granzii Ligii I?
Varga: Eu cred că va fi cel mai puternic campionat după perioada postdecembristă. Mai ales că va fi o luptă crîncenă în fruntea clasamentului, miza pentru cele două locuri calificabile în Liga Campionilor fiind imensă.

SportM: Va reuşi Dinamo să repete figura de anul trecut?
Varga: Este greu pentru o echipă chiar şi de talia lui Dinamo să cîştige de două ori consecutiv titlul de campioană.


Sport Magazin numarul 70 – luni, 30 iulie 2007

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here