EXCLUSIV/ Interviu cu Sergiu Radu

0
70

Transferat la Cottbus in urma cu doi ani, Sergiu Radu a fost cel mai bun jucator al echipei in primul sezon, contribuind decisiv la promovarea in Bundesliga. Campionatul acesta, cel poreclit “schija” de pe vremea cind juca la Rapid a impresionat si in prima liga germana. 13 goluri si sase pase decisive a reusit Sergiu pentru Energie in acest sezon, iar ofertele au inceput sa apara. Conducerea echipei, care si-a asigurat deja locul in Bundesliga pentru campionatul viitor, vrea cel putin 1,5 milioane de euro pentru golgheterul de aproape 30 de ani Salvatorul lui Energie

Reporter: Se apropie fi nalul sezonului, esti multumit de ceea ce ai realizat?
Sergiu Radu: A fost un an cu adevarat reusit. Am reusit o performanta foarte mare, avind in vedere ca ne-am salvat de la retrogradare cu trei etape inainte de fi nal. La inceputul campionatului, toata lumea, toti specialistii din fotbalul german ne dadeau prima echipa cazuta in liga secunda. Din punctul meu de vedere, nu am cum sa nu fi u multumit, doar a fost cel mai prolific an al meu. Sa marchezi de 13 ori in Bundesliga e ceva deosebit. Nici nu pot sa descriu ce inseamna pentru mine.
R: Te asteptai vara trecuta la un asemenea an?
Radu: Sincer, eu imi doream doar sa raminem in Bundesliga si speram sa marchez vreo sapte, opt goluri. Asta era obiectivul meu personal, dar mi-am depasit asteptarile.
R: Unii spun ca ai marcat atitea goluri, dar ai facut-o pentru o echipa mica. E mai simplu sa inscrii pentru Energie Cottbus decit pentru o formatie de top?
Radu: Eu spun ca este exact invers. Noi sintem un club mic, iar jocul formatiei nu ne permite sa ne cream multe ocazii, si implicit marcam putine goluri. Deci, performanta este cu atit mai mare.
R: Care a fost cel mai bun meci al tau, partida care ti-o amintesti cu cea mai mare placere?
Radu: Jocul de la Dortmund cred ca a fost cel mai bun al meu. am batut cu 3-2 pe Borussia, iar eu am dat trei pase de gol si, chiar daca nu am marcat, am evoluat foarte bine. mai sint partidele cu gladbach, cind am inscris de doua ori, si cu Hertha, cind am punctat pentru 1-0 si am luat toate cele trei puncte. am jucat bine si cu schalke, am dat doua goluri, dar din pacate am pierdut cu 4-2. Iar cind pierzi nu e la fel, parca nici nu mai conteaza reusitele.
R: Cit a contat pentru tine faptul ca a venit si Vladut Munteanu la Energie?
Radu: Foarte mult si e ceva normal. avem aceeasi scoala de fotbal si ne cunoastem bine. in plus, vorbim aceeasi limba, atit pe teren, cit si in afara lui. Si el a avut un sezon extraordinar, peste asteptarile celor de aici. Nimeni nu cred ca se astepta sa explodeze asa cum a facut-o.
R: Ce inseamna pentru tine ca voi doi ati marcat impreuna peste 80% din golurile echipei?
Radu: E fantastic pentru imaginea nostra si a fotbalistilor romani. aici au mai evoluat miriuta si reghecampf, si au facut-o la fel de bine. acum e rindul nostru. Jocul echipei se bazeaza pe o buna organizare defensiva, iar faza de atac se face in doi, trei jucatori. pot sa spun, fara falsa modestie, ca reusitele noastre au fost decisive pentru salvarea de la retrogradare.
R: Dupa acest sezon fantastic au aparut si ofertele pe adresa ta.
Radu: Intr-adevar, sint mai multe formatii interesate de mine, dar singura propunere ofi ciala a venit de la Hannover. E posibil sa plec, dar la fel de posibil este sa-mi prelungesc contractul, care expira anul viitor. totul se va decide in vara, dar eu as prefera sa joc si la anul tot in Bundesliga. Nu vreau sa plec din Germania, pentru ca m-am acomodat aici si ma simt foarte bine.
R: Care este suma ceruta de cei din conducerea clubului pentru a te lasa sa pleci?
Radu: Nici nu discuta sub un milion si jumatate de euro. Dar depinde de oferte, trebuie sa-mi convina si mie, si celor de la Energie. Daca va fi o oferta foarte buna, nu cred ca pot sa ma tina.
R: Presedintele clubului a declarat ca nu va vinde decit un roman, deci nu poti pleca si tu, si Vlad Munteanu.
Radu: Dupa sezonul asta e normal sa fi e asa. Pe de alta parte, ar fi important pentru club sa ne vinda pentru a completa bugetul echipei. Se mai platesc si o parte din datorii, sint mai multi factori.
R: Cum ramine cu echipa nationala? E prea batrin Sergiu Radu pentru a juca in reprezentativa romaniei?
Radu: Daca nu sint prea batrin sa dau 13 goluri in Bundesliga, nu cred ca sint nici pentru nationala. Exista insa un selectioner si nu sint eu in masura sa vorbesc despre convocari. Pina una alta sint suporter, cu fularul in fata televizorului.
R: Selectionerul Victor Piturca a spus ca Bundesliga nu mai este ce era odata.
Radu: Bundesliga este unul dintre primele patru campionate din Europa, atit ca valoare, cit si ca interes. Si am si argumente in acest sens. se marcheaza foarte multe goluri, iar campioantul este foarte echilibrat. Lupta pentru primele trei locuri se duce pina in ultima etapa, iar la retrogradare a fost ceva incredibil anul acesta. Valoarea jucatorilor de aici nu poate fi e contestata, chiar daca nu se platesc sapte, opt milioane de euro salarii, nu se intrece masura. Interesul pentru meciuri e uluitor. majoritatea partidelor se disputa cu casa inchisa, chiar daca echipa respectiva ocupa ultimul loc. Si sa fim seriosi, nu cred ca sint atit de prosti nemtii sa dea sute de euro pe bilete sau abonamente, daca nu ar avea ce sa vada. Anglia e peste Bundesliga. Doar cineva care e rautacios poate sa spuna ca este un campionat slab.

Continuarea in Sport Magazin – powered by kicker – numarul 64 (din 16 mai)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here