EXCLUSIV: Interviu Cicerone Manolache, cuceritorul Africii

0
42

Cicerone Manolache a fost unul dintre cei mai cunoscuţi internaţionali români în prima jumătate a anilor 60. După ce s-a afirmat şi ca antrenor, conducînd două echipe naţionale şi cîştigînd Cupa Campionilor Africii, nea Cici, aşa cum îi spun cunoscuţii, s-a retras în fotbalul mic, conducînd echipe din jud. Timiş.

SportM: Cum aţi ajuns la echipa naţională?
Cicerone Manolache: În Divizia A am jucam la Ştiinţa, actuala Politehnica, marcînd meci de meci. De altfel, am fost golgheterul seriei, la Metalul Reşiţa. Pe cînd evoluam aici, s-a făcut un trial la nivelul eşalonului doi, în care antrenorul emerit Angelo Niculescu a remarcat anumiţi tineri, printre care Raksi de la Cîmpia Turzii, ajuns apoi la Steaua, şi pe Manolache de la Reşiţa. De atunci l-am considerat pe Angelo ca un tată, iar după cîţiva ani am fost selecţionat în naţională, după acel catastrofal 0-6 cu Spania, de la Madrid, cu Titi Teaşcă. Atunci a venit un grup de antrenori format din Gică Popescu, Angelo Niculescu, Ploeşteanu, Ola şi Vogl. Acesta din urmă a fost la un meci în care clubul meu a întîlnit pe Szeged. Am învins cu 4-0, cu trei goluri marcate de mine, iar seara am plecat cu Vogl, cu un vagon de dormit, la meciul cu Spania, debutînd astfel la naţională. Am învins cu 3-1, al doilea gol fiind marcat de mine.

SportM: Cum a fost meciul cu spaniolii?
Manolache: N-am dormit toată noaptea de emoţii. Spaniolii, care aveau să ia titlul, au luat meciul prea uşor, ei avînd o echipă extraordinară, cu Gento, Amancio…

SportM: De ce nu aţi fost la Olimpiada din 64?
Manolache: Nu am fost pentru că, după ce am marcat două goluri în meciul cîştigat cu 3-2, de la Copenhaga, am avut probleme cu Dinamo. De fapt, încă de cînd am venit la facultate, în 59, Dinamo mi-a băgat strîmbe. M-au luat în lotul naţional de juniori şi, înainte de a pleca într-un turneu UEFA în Austria, am făcut 4-4 cu ei şi am marcat trei goluri. A venit Traian Ionescu, care era antrenorul lui Dinamo şi al nostru la lot, şi mi-a zis să semnez cu ei, că altfel nu merg la Viena. Am crezut că glumeşte, i-am spus că nu pot, că sînt student, că părinţii sînt profesori şi nu vreau să creez probleme. Dar, a doua zi, magazionerul mi-a luat echipamentul şi mi-a dat o foaie de drum, cum se dădea atunci, şi am plecat acasă. În toamnă, fiind în “B” cu Poli, i-am prins la Sibiu, în Cupă, şi le-am dat un gol cu capul, apoi, cînd am promovat, i-am bătut la ei acasă, marcînd un gol cu stîngul de la 35 de metri. Le-am dat goluri şi cînd am fost la Farul. Nevrînd să merg la Dinamo, am pierdut multe.

SportM: De ce aţi plecat la Farul?
Manolache: După ce-am terminat facultatea, am vrut să merg la UTA, dar într-o zi a venit unde lucram un procurator, care mi-a spus că are sarcina de a mă duce la Farul. Cum eu aveam o motocicletă, am cerut o maşină Renault, pe care pînă la urmă mi-au dat-o, fiind extrem de bine primit la Constanţa de către oamenii din partid.

SportM: Cît timp aţi fost jucător, aţi avut oferte din străinătate?
Manolache: După meciul cu Spania, mi-au spus cei de la federaţie că erau cîteva echipe spaniole care doreau să mă transfere, ziarele spaniole scriind de “tăvălugul din centrul echipei naţionale”. Dar cum în acele timpuri nu era voie să părăseşti ţara (abia după cîţiva ani dîndu-i-se voie lui Pîrcălab), nu s-a concretizat nimic. Apoi, după meciul de la Copenhaga, stăteam în cameră cu Gergely de la Dinamo, aşteptînd să mergem la masă, am primit un telefon, de la recepţie, de la doi evrei din Botoşani, care lucrau la o companie de electricitate în Danemarca, al cărei patron avea o echipă în prima divizie, şi m-au solicitat să rămîn la ei, oferindu-mi bani, casă, Mercedes.

SportM: Nici pe finalul carierei nu aţi putut pleca?
Manolache: În cei patru ani petrecuţi în Dobrogea, am jucat în fiecare an în Cupa Balcanică, cu echipe puternice (AEK, Panathinaikos, Olympiakos, Levski Sofia, 17 Nentori). După un meci în Grecia, pe care l-am cîştigat cu 1-0, antrenorul Costică Humis, care a jucat şi la Rapid, şi la Venus şi care antrena în Grecia, a venit la hotel şi mi-a propus să rămîn acolo, oferindu-mi vilă, dolari, Mercedes. Toţi jucătorii, chiar şi antrenorul, îmi spuneau să rămîn, dar nu am putut. Abia am rezistat la Constanţa patru ani. Cînd vedeam în Timişoara Opera şi Catedrala, îmi dădeau lacrimile. Aşa am fost eu, un sentimentalist, un prost”¦

SportM: Cum aţi ajuns antrenor în Africa?
Manolache: Acolo am ajuns după ce am dat examenul de categoria a 4-a de antrenor, apoi am ratat preluarea echipei UTA împreună cu Coco Dumitrescu. Mai tîrziu, acesta mi-a spus că a trecut pe la federaţie şi sînt patru posturi în Africa, în Algeria. Imediat mi-am făcut dosar în limba franceză, dar aleşi au fost doar bucureşteni. Totuşi, după cîteva luni, am fost contactat de cei de la federaţie pentru a merge în Congo. Avînd o nevastă tînără, frumoasă, o fetiţă de un an, am refuzat, dar m-a convins portarul Uţu, spunîndu-mi că au stadion cu nocturnă, cu gazon, hotel bun. Din ţară mi-au dat nişte hîrtii cu instrucţiuni, de exemplu, cînd mă culc seara să mă acopăr cu cearceaful, să nu mă muşte scorpionii, dar dacă aţi vedea în ce hotel am stat, că erau numai “scorpioane” negre, cu nişte ţîţe şi nişte sfîrcuri!”¦ N-am văzut şerpi, n-am văzut lei, doar la grădina zoologică.

SportM: Congo nu este, din punct de vedere fotbalistic, una dintre ţările de prim-plan ale Africii, dar totuşi aţi reuşit să cîştigaţi Cupa Campionilor Africii, o performanţă mare. Cum de s-a întîmplat?
Manolache: Pentru că, dacă românii vor să muncească, sînt cei mai capabili, nu vedeţi ce inventivi sîntem? Am avut norocul să ajung într-o ţară cu jucători talentaţi, dar care nu făceau performanţă pentru că nu erau bine organizaţi. Erau tehnici, dar nu aveau pregătire fizică. Eu le-am dezvoltat forţa, i-am disciplinat.

Integral in numarul 89 al Sport Magazin (11 – 17 decembrie 2007)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here