EXCLUSIV Gheorghe Ciurea: Nu as refuza o oferta de la Farul

0
122

Oltean prin origine, Gheorghe Ciurea (foto) a ajuns la Universitatea Craiova abia la 25 de ani, dar s-a impus rapid ca unul dintre jucătorii de bază ai ultimei echipe din provincie ce avea să cucerească titlul. Aventura sa ca jucător a continuat pe malul mării, încheindu-se apoi în îndepărtatele Insule Feroe

SportM: Cum a fost prima dată cînd v-aţi prezentat pe un teren de fotbal?
Gheorghe Ciurea: Am început fotbalul la Muncitorul Resiţa, în 1975, la grupa domnului Stelică Carabaş, unchiul lui Stelian Carabaş, cu care am jucat la Farul. Dumnealui era în acel moment jucător la echipa de seniori şi antrenor la o grupă de copii. Am mai lucrat cu Mircea Secoşan, fost antrenor la Gloria Reşiţa, cu Dan Firiţeanu la CSM Reşiţa şi cu Dembrovschi.

SportM: L-aţi cunoscut pe Mircea Chivu, tatăl lui Cristi Chivu?
Ciurea: Era un om extraodinar, Cristi era micuţ şi venea la juniori şi se antrena. Am avut o simpatie deosebită pentru dumnealui, un om de caracter, şi a fost o pierdere mare pentru toată Reşiţa şi pentru fotbalul românesc.

SportM: După perioada Reşiţa a urmat transferul la Electroputere”¦
Ciurea: Da, am stat un tur de campionat, pentru că nu am avut drept de joc, deoarece primul secretar de la Reşiţa m-a lăsat în ultimele şase etape, şi aşa era regulamentul atunci, nu puteam juca, cu toate că mă pregăteam cu Electroputere, echipă la care am evoluat numai în retur.

SportM: Ce a însemnat trecerea la Universitatea?
Ciurea: Am reuşit acolo, cu toate că nimeni nu-mi dădea nici o şansă. Aveam 26 de ani şi îi spuneam antrenorului de la Electroputere, Sorin Cîrţu, că, dacă nu ajung acum la Universitatea, nu o să ajung niciodată. Prin ambiţie în primul campionat am jucat în toate cele 34 de etape şi am fost golgheterul echipei, cu 15 goluri. Primul meci în Divizia A a fost cu Sportul Studenţesc, 3-1 la Craiova, atunci am marcat primul gol în Divizia A. Cea mai bună perioadă la Craiova s-a produs în ‘91, cînd am cîştigat eventul, am avut 31 de meciuri jucate şi am fost iar golgheterul echipei, cu 13 goluri, la egalitate cu Emil Săndoi.

SportM: Cum era atunci atmosfera la Craiova?
Ciurea: Extraordinară, trei sferturi din echipă erau olteni, antrenori olteni, Sorin Cîrţu principal şi Nicolae Negrilă secund. A fost o perioadă foarte bună, am avut o ambiţie ieşită din comun, mai ales cînd jucam cu echipele departamentale, Steaua, Dinamo, Victoria sau Flacăra Moreni. În 1989 am înscris pe stadionul “Central” cu Dinamo, care avea cea mai bună echipă: Andone, Rednic, Lupu, Damaschin, Timofte, regretatul Klein, antrenaţi de Mircea Lucescu, pe un stadion arhiplin. Am cîştigat două meciuri la rînd cu 1-0 şi am înscris în ambele. Cea mai frumoasă amintire a fost cîştigarea eventului, aveam suporteri peste tot pe unde mergeam, mai ales în Bucureşti, cînd jucam cu echipele mari. Mă înţelegeam foarte bine cu toţi coechipierii, coleg de cameră îmi era Olaru, la Craiova mai jucau atunci Gică Popescu, Adrian Popescu, Badea, Cojocaru, Săndoi, Neagoe, Ştefan Stoica, Crişan, Boldici, Prunea, Mănăilă, iar Stîngă, Cristescu, Garleşteanu erau mai tineri şi făceau antrenamente cu echipa mare.

SportM: Au planat multe suspiciuni asupra returului Craiovei cu Apollon, în 1991. Ce s-a întîmplat atunci?
Ciurea: În acel meci am luat golul doi pe o greşeală a lui Prunea, care a prins balonul şi pe urmă i-a dat drumul, a venit un adversar şi a marcat. Antrenorul Cîrţu m-a acuzat că am jucat accidentat, pentru că nu am dat randamentul bun. S-a vorbit mult, dar cu o zi înainte de meciul oficial am făcut antrenament şi m-am simţit foarte bine fizic.

SportM: După returul sezonului 1992-1993 a urmat transferul la Farul. Cum s-a produs?
Ciurea: La echipă erau antrenori Nelu Oblemenco şi Nicolae Zamfir. În tur am jucat la Craiova meci de meci, titular de drept, şi în iarnă am vrut să plec să joc afară. Au mai plecat trei jucători în Elveţia, Olaru, Badea si Adrian Popescu, am avut şi eu oferta tot de acolo, unde antrena Radu Nunweiller, dar nu am fost lăsat sa plec, spunîndumi-se că este lotul foarte subţire şi că trebuie să rămîn. De aici a plecat supărarea mea, m-am hotărît să părăsesc Craiova cu orice risc şi am discutat cu preşedintele Corneliu Stroe. Eu am plecat de la Universitatea din cauza lui Nicolae Zamfir, deoarece el voia să joace numai jucătorii care au trecut pe la el prin vestiar, adică cei pe care îi pregătise la echipa de tineret.

SportM: Au existat voci care spuneau că eraţi accidentat în ultima perioadă petrecută la Craiova. A riscat Farul cînd v-a transferat?
Ciurea: A fost o perioadă cînd la sfîrşitul antrenamentelor de la Craiova făceam contracturi multe şi întinderi. Acestea erau puse pe lipsa de calciu şi magneziu. Un ajutor mare l-am primit de la doctorul Gheracopol, care era atunci la Farul, şi de la Jean Garabet. Doctorul Gheracopol a fost ca un tată pentru mine şi, practic, el m-a făcut bine, la două luni făceam analize, calcemia şi magneziu, şi tratamente, şi nu am mai avut nici o problemă medicală de acest gen. Majoritatea credeau atunci că sînt terminat ca fotbalist, dar în perioada cît am jucat la Farul am dat totul şi am avut şi rezultate.

SportM: Cum aţi fost primit de publicul din Craiova pe ‘Ion Oblemenco?
Ciurea: Extraordinar, de fiecare dată.

SportM: Aţi jucat şi în Feroe”¦
Ciurea: A venit oferta de la Thorshavn, unde l-am avut antrenor pe Gheorghiţă Geolgău. În Feroe jucătorii sînt amatori, se joacă pe sintetice, mai erau români pe acolo, voleibalişti, handbaliste. Am stat opt luni de zile, am ieşit pe locul doi şi am pierdut titlul în ultima etapă, tot atunci am pierdut şi finala cupei. Jucătorii mergeau la muncă ziua şi seara veneau la antrenamente şi la meci dădeau totul.

SportM: Din Feroe, în afara avantajelor financiare, aţi mai rămas şi cu alte amintiri plăcute?
Ciurea: Este o ţară foarte frumoasă, au o populaţie redusă numeric şi un nivel de trai foarte ridicat. Am fost foarte aproape de a cîştiga titlul, dar am plecat în primul rînd pentru avantajele financiare.

SportM: Şi acum iar la Constanţa”¦
Ciurea: La insistenţele domnului Jean Garabet am acceptat să preiau CSO Ovidiu. Ştiam că sînt condiţii foarte bune acolo. În acest moment sînt antrenor la Ovidiu şi director sportiv la Metalul Constanţa, unde pregătesc juniorii A, înscrişi în campionatul republican.

SportM: Avînd în vedere că aţi pendulat între Craiova si Constanţa, aţi decis să vă stabiliţi undeva?
Ciurea: Sînt stabilit la Craiova, familia este acolo, iar la Constanţa antrenez acum. Am discutat cu familia şi este posibil ca din vară să luăm o decizie şi să ne mutăm aici.

SportM: După ce aţi plecat ca antrenor de la Craiova, aţi fost contactat de Farul pentru o funcţie de antrenor?
Ciurea: Nu m-a contactat nimeni de la Farul niciodată după ce a plecat Jean Garabet de la club.

SportM: În ce relaţii sînteţi cu actualul patron de la Farul?
Ciurea: Nici nu-l cunosc. L-am văzut doar la televizor.

SportM: Dacă ar veni în momentul acesta o ofertă de la Farul, aţi accepta?
Ciurea: Cine nu-şi doreşte? Doar am jucat aici!

SportM: În acest moment, şi Farul, şi Universitatea sînt destul de jos în clasament. Cu cine ţineţi acum?
Ciurea: Cu Universitatea şi Farul. Nu-mi doresc să retrogradeze nici una, şi din campionatul următor să aducă jucători valoroşi. Merg la meciurile Farului, îmi cumpăr bilet şi stau în tribună. În primul rînd, echipei Farul îi trebuie jucători de valoare, Gache nu are nici o vină, sînt jucători care nu sînt de prima ligă. Au şi plecat foarte mulţi: Liviu Mihai, Cristocea, Paşcovici, asta contează foarte mult.

SportM: Ce vă propuneţi pentru perioada următoare?
Ciurea: În 2008, vreau să dau licenţa Pro, îmi doresc să am rezultate foarte bune la Ovidiu şi să urc şi la Liga I, la echipe unde se vrea performanţă. Dacă o să fie Craiova sau Farul, cu atît mai bine.

SportM: Mircea Rădulescu a propus ca un antrenor care pleacă de la o echipă în timpul sezonului să nu mai poată antrena o echipă tot din liga respectivă. Cum comentaţi?
Ciurea: După părerea mea, este o măsură bună.

Sport Magazin numarul 87 (26 noiembrie – 3 decembrie 2007)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here