EXCLUSIV/ DANIEL PRODAN: Marius Niculae ar putea ajunge la Rangers sau Celtic

0
45

Suporterii lui Glasgow vor umple stadionul la finală

Pentru scoţieni, faptul că s-au calificat în finala Cupei UEFA este o performanţă. Au dovedit că sînt o echipă de top în Europa. Deşi am jucat doi ani la ei, îmi pare rău totuşi pentru fratele nostru Mutu. Era bine pentru echipa naţională ca un român să cucerească un asemenea trofeu înaintea Campionatului European. A fost o semifinală foarte tacticizată şi ambele echipe meritau să meargă mai departe. Finala se va juca în Anglia, pe stadionul lui Manchester City, şi sînt sigur că suporterii lui Rangers vor crea o atmosferă senzaţională. Au umplut ei o tribună pe “Artemio Franchi”, vă daţi aşadar seama ce nebunie o să fie acum cînd meciul se joacă la doi paşi de ei.

Poate la anul vor avea în componenţă şi un român. Marius Niculae a avut un sezon foarte bun la Inverness, şi în Scoţia orice străin care prinde un sezon bun la o formaţie mai mică intră automat în vizorul lui Rangers sau al lui Celtic. Am vorbit cu Marius şi i-am spus acest lucru. Acum depinde mult şi dacă el va evolua pentru echipa naţională la Euro 2008 şi de felul cum o va face. În opinia mea, are în mod cert valoare să joace la Glasgow Rangers. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here