EXCLUSIV DANIEL PRODAN/ ”Dezastru pentru Rangers”

0
75

Îmi pare rău că fosta mea echipă a fost eliminată din cupele europene. A fost şi pentru mine o surpriză, pentru că lituanienii de la Kaunas nu au cine ştie ce valoare.

E un dezastru pentru Rangers, dar ăsta este fotbalul. Îşi mai pot salva sezonul doar dacă trec de Celtic în campionat şi iau titlul. Liga Campionilor era totuşi un obiectiv important pentru ei. E păcat că nu avem mai mulţi jucători în Scoţia. Este dificil, pentru că au acea regulă că în Marea Britanie se pot transfera doar fotbalişti de echipă naţională. Personal, mi se pare o idee bună, pentru că astfel nu ajunge orice ciocoflender în campionatul Scoţiei. Pentru Tamaş era foarte bine dacă ar fi reuşit să semneze cu Celtic. E un club mult mai prestigios ca Auxerre, cu tradiţie, suporteri şi mulţi bani. Am citit şi eu că Marius Niculae are probleme cu cei de la Inverness, care nu i-au achitat toţi banii restanţi. Mie nu mi s-a întîmplat acest lucru cît timp am fost la Glasgow Rangers. Ba chiar, ca o mică glumă, am fost certat de cei din conducere într-o lună că nu m-am dus să îmi ridic ordinul de plată în ziua în care ni s-au virat banii în cont. Scoţienii mi s-au părut oameni foarte cinstiţi şi am rămas cu o impresie foarte bună din perioada petrecută acolo. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here