Emil Sandoi: Franta este favorita certa la primul loc

0
74

Antrenorul echipei naţionale de tineret a României, Emil Săndoi, a declarat, marţi, la reunirea lotului pentru amicalele cu Irlanda de Nord şi Polonia, că selcţionata Franţei are cele mai multe şanse la câştigarea grupei a 10-a din preliminariile Campioantului European de tineret din 2009.

Tehnicianul consideră că România are prima şansă pentru a ocupa locul doi în grupa a 10 care ar duce la baraj, dintre Bosnia, Ţara Galilor şi Malta, doar prima ridicând pretenţii. “Cunoaştem grupa, avem o favorită certă, Franţa, dar asta nu înseamnă că în primul meci nu vom merge doar la victorie. Este un dezavantaj că jucăm primul meci din aceste preliminarii tocmai în Franţa. Ne dorim să terminăm grupa pe primul loc, dar şi un eventual loc doi ne-ar putea duce tot la calificare în urma unui baraj. Dar şi echipa Bosniei ar putea ridica ceva probleme. Amicalele cu Irlanda de Nord şi Polonia au fost stabilite înainte de a cunoaşte adversarii din preliminarii, dar consider că sunt teste utile, cu adversari destul de incomozi”, a declarat Săndoi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here