EDITORIAL VLAD ROŞCA/ Fulg de fotbal

0
118

Sâmbătă, duminică, dar mai ales luni şi marţi, majoritatea Angliei a fost „redusă  la tăcere” de demonstraţia ofensivă a fulgilor de zăpadă. Fulgi de zăpadă care au combinat atât de bine şi au fost atât de rapizi încât i-au prins în ofsaid şi pe cetăţeni. Nu doar pe „cetăţenii” de la Manchester City, care şi-au văzut semifinala din Cupa Ligii împotriva marii rivale din oraş amânată, ci pe toţi englezii…aproape.

Aeroporturile din Liverpool şi Manchester au fost închise, pe autostrada M6 s-au format cozi de 12 mile, iar serviciile de transport în comun au fost suspendate. Trenurile care trebuiau să sosească în Leeds au rămas în gările din Londra.

Peste 400 de şcoli au fost închise, iar meciuri de fotbal din mai multe competiţii amânate. Pe lângă derby-ul oraşului Manchester, nici celălalt meci din Cupa Ligii, Blackburn – Aston Villa, nu a putut fi jucat. A nins din greu la Blackburn, iar şoselele înzăpezite nu mai permiteau sosirea suporterilor la „Ewood Park”. Sir Alex Ferguson şi-a amânat conferinţa de presă de marţi dimineaţă, la fel a făcut şi Everton cu prezentarea noii achiziţii, Landon Donovan.

Şi totuşi, vorbim de Anglia. În ciuda şcolilor închise, a oamenilor blocaţi pe şosele, a autobuzelor rămase în garaje şi a miilor de angajaţi care nu s-au mai dus la muncă, există două semne bune. Unul pentru lanţurile de supermarketuri, care au înregistrat o creştere cu 1000 la sută (!!!) a vânzărilor de maieuri şi ştrampi.

Un altul pentru cultură. Cultura naţională. Fotbalul organizat se joacă în Anglia de aproape 130 de ani, nu? Şi atunci, cum şi-ar permite cele mai grele ninsori din ultimii cincizeci de ani să paralizeze complet acest fenomen social? S-or termina resursele de gaze, dar resursele de fotbal nu se pot termina. Semifinalele din Cupa Ligii s-au amânat, dar un mic „fulg” de fotbal trebuia să existe pe undeva pe tărâm britanic, altfel nici nu puteam vorbi despre patria fotbalului.

Şi acel „fulg” a căzut la Stoke, unde echipa din localitate a jucat împotriva lui Fulham într-un meci de Premier League. Poate că zăpada şi frigul sunt motive destul de bune pentru ca oamenii să nu se mai ducă la muncă, dar nu funcţionează şi în cazul fotbalului. În tribunele „Britannia Stadium” s-au strâns 25.104 spectatori, printre care şi unii veniţi de la Londra. Iar cei blocaţi în case trebuiau să se delecteze cumva, şi ce ofertă mai bună decât fotbalul?

Până la urmă a nins cu goluri. Portarii au avut serios de lucru, trebuind să îşi „deszăpezească” porţile de cinci ori. Cel mai solicitat a fost Mark Schwarzer, gardianul lui Fulham, care s-a folosit de lopată în trei rânduri. De fiecare dată în prima repriză. După pauză, „viscolul” s-a reluat, doar că în direcţia cealaltă. Stoke a încasat doi „bulgări”, dar a fost în stare să îşi păstreze avantajul.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ