EDITORIAL TEO BURNAR/ Bergodi, un (allenatore) italiano vero

0
66

Despre capacitatea lui Cristiano Bergodi de a face performanţă vorbesc rezultatele sale de la FC Naţional, CFR Cluj şi chiar Poli Iaşi. Pentru că, proverb antrenoral, să scapi o echipă de retrogradare este chiar mai dificil decât să iei un campionat. Cu puţină răbdare din partea lui Copos, şi Rapidul ar fi fost inclusă pe această listă. Dar în Giuleşti, Cristiano n-a fost lăsat să lucreze. Şi acum, fanii “vişinii” îl regretă, dovadă recepţia de care a avut parte în ultima etapă a campionatului trecut.

Fost elev al unor manageri legendari ca Dino Zoff şi Zdenek Zeman, italianul a “furat” câte ceva de la fiecare: dragostea pentru ofensivă, respectul pentru adversar, modestia şi nu în ultimul rând abilităţile de comunicare. Oile rătăcite ale Stelei, o turmă de moral mai mult decât se poate bănui, aveau nevoie de un păstor şi de un psiholog, şi par să-l fi găsit. Steaua are în sfârşit un antrenor, pentru prima dată de la Zenga, spun unii, de la Protasov, alţii. Un allenatore italiano vero care preferă companiei sufocante a ziariştilor, pe cea a balonului şi a cronometrului.

“Roş-albaştrii” debutează joi într-un sezon în care este vorba, mai mult decât orice, de spălarea păcatelor. “Dacă am linişte la echipă, pot lua titlul”, ne-a mărturisit fostul căpitan al lui Lazio în interviul pe care vi-l prezentăm în materialul alăturat. Iar linişte, Gigi Becali, nu înseamnă silenzio stampa, ci, vorba unei caricaturi politice, “ciocu mic”. Dar nu din partea noastră, a jurnaliştilor, ci din partea şefilor şi argaţilor. Steaua trebuie să arate în următoarele unsprezece luni că îl merită pe Bergodi. Lăsat să îşi facă treaba, italianul poate readuce în top cea mai galonată formaţie din România. Prima dovadă, joi, cu Ujpest.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here