EDITORIAL STEFAN LECCA/ Mitica, probleme ma?

0
61

Toţi cei care au frecventat cât de cât şcoala au fost învăţaţi că se înrudesc cu pădurea. Rar era câte o lecţie de literatură din care să nu reiasă cum “codru-i frate cu românul”.

Tot la fel, celor care şi-au pierdut timpul pe stadioane li s-a întipărit în minte sintagma: “omul de fotbal e frate cu politicianul”, mai ales cu cel de la putere. O adevărată teoremă, care s-a demonstrat şi s-a re-demonstrat în fiecare zi. Fotbalul ajunsese ca Vaticanul, un fel de stat în stat.

Orice control era blocat de intervenţiile mai marilor ţării indiferent că vorbim aici de perioada comunistă sau postrevoluţionară. De fapt, în fotbal, nici nu s-au întâmplat prea multe. Tovarăşul Dragomir s-a transformat în Dom Mitică dar a rămas la fel de privilegiat. Orice atac se rezolva cu un telefon pe firul scurt sau o caterincă la tv în care îi plângea pe “săracii” milionari care investesc “din caritate” într-un fotbal care nu le aduce decât bătăi de cap.

Ei bine, după ani şi ani de linişte, lucrurile par să se schimbe. Nu, nu am ales nişte oameni mai corecţi, care vor să cântărească totul cu aceeaşi unitate de măsură. Cei care ne conduc acum sunt doar mai incompetenţi. Şi cum nu sunt în stare să găsească bani pentru a plăti ce au de plătit până la alegerile prezidenţiale (după oricum va veni potopul), şi-au călcat pe inimă şi i-au atacat pe cei ca ei, adică pe şmecheri.

Mitică, şeful acestora, a mirosit că nu mai e vrăjeală electorală şi strigă disperat după ajutor: săriţi bă că ăştia vor să ne belească! Cine ar fi crezut că vremea lui “corb la corb nu-şi scoate ochiul” a trecut?

Ştefan Lecca

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here