EDITORIAL STEFAN LECCA/ Canta Mircea, canta

0
53

Faptul că arbitrii greşesc este un lucru unanim acceptat doar, nu-i aşa, orice om este supus greşelii. Deşi Adrian Porumboiu a fost un mare arbitru nu în această carieră a făcut cea mai răsunătoare eroare, şi nici în cea de afacerist ci în cea de patron/ preşedinte de echipă de fotbal. Nu şi-a dat seama că a avut la Vaslui un antrenor cu A mare şi nu l-a păstrat. Mircea Rednic, căci despre el este vorba, e un antrenorpersonaj. Face declaraţii spumoase, ia decizii surprinzătoare, trimite sms-uri, se ceartă şi se împacă la fel de repede cu jucătorii iar unii zic şi că ia comisioane din contractele lor, atacă, se apără sau ignoră într-un spectaculos stil personal, dar peste toate acestea, el este ANTRENOR. Ajuns abia în ce-l de-al optulea sezon ca tehnician, Rednic, triplu campion naţional ca jucător, este la un pas să obţină cel de-al treilea titlu şi ca antrenor. Are deja câte unul cu Rapid şi Dinamo iar acum se pregăteşte pentru cel de-al doilea la comanda “câinilor”.

Deşi victoria în faţa Vasluiului l-a apropiat cu încă un pas de obiectiv şi i-a probat încă o dată clasa, personajul Mircea Rednic nu a mai ieşit la rampă. L-am aşteptat să cânte din nou celebrul “Ce bine-mi pare că ai luat ţeapă, ce bine-mi pare că ai greşit” dar nu s-a întâmplat. Sper că-şi păstrează vocea pentru finalul meciului cu Rapid din Cupă iar atunci, cu telefonul pe speaker, în faţa camerelor de luat vederi, îi va suna în acelaşi timp pe Copos şi Porumboiu şi le va dedica piesa. Ar fi păcat ca Mircea Rednic să renunţe la a mai fi un personaj interesant şi să rămână doar antrenor.

Ştefan Lecca

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here