EDITORIAL STEFAN LECCA/ Bunicii

0
80

România este ţara trendurilor sau, dacă vrem să folosim un cuvânt neaoş, a tendinţelor. Împrumutarea termenilor din alte limbi este tot un curent la modă. Parcă lexicul nu era suficient de bogat şi gramatica de complicată. Asta în condiţiile în care, pentru unii, până şi banalul acord dintre subiect şi predicat este dificil de făcut.

În fine, să revin la tendinţe. Cea mai actuală în fotbalul românesc este aceea de a merge pe mâna tinerilor. Şi aici, ca în multe alte domenii, exagerăm, ducem totul la extrem. Doar tinereţea nu-ţi garantează obţinerea rezultatelor. Mai ai nevoie în primul rând de valoare dar şi de experienţă. Vorba cântecului Ioanei Radu: “Aş vrea doar anii tinereţii şi mintea mea de-acum”.

Ce dacă Hizo şi Mircea Lucescu sunt bunici? Primul intră pe mess la fel de des ca şi puştii de 15 ani şi pare să aibă şi energia lor dat fiind că a revitalizat incredibil un Rapid blocat de mult mai tinerii Peseiro şi Rada iar Il Luce, la 63 de ani, joacă prima lui finală de UEFA. Tatăl lui Răzvan (ce bine ar fi dacă după performanţele juniorului la cârma echipei naţionale s-ar folosi mereu această sintagmă) pare să fi luat exemplu de la Ferguson devenind, la fel ca vinul, mai bun cu fiecare an ce trece.

Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt împotriva promovării tinerilor. Acesta este cursul firesc al lucrurilor. Dar nu ar fi fost păcat ca Aragones, Hizo, Ferguson sau Lucescu să-şi plimbe nepoţii prin parc atât timp cât mai pot să-şi conducă echipele din victorie în victorie?

Ştefan Lecca

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here