Echipa turului: Portar – LOBONT/ ”Cu manutele-astea doua…”

0
60

Despre Lobonţ se spune că este sufletul sau îngerul păzitor al lui Dinamo, şi la mijloc nu este nicio exagerare. Trupa “alb-roşie” a mai luat două campionate cu Lobby între buturi şi tot lui îi datorează în mare măsură şi titlul neoficial de “campioană de toamnă” a ediţiei 2008/2009

Doar treisprezece goluri a încasat Dinamo în primele şaptesprezece etape ale actualei ediţii a Ligii I. O performanţă cu care nu se pot lăuda prea multe echipe. De fapt, un cerc select de numai trei formaţii: Steaua, CFR şi FC Braşov. Dacă nu ne putem hazarda să spunem că Dinamo are cea mai bună defensivă – urmăriţi numerele viitoare ale revistei noastre pentru a vedea din cine e compusă echipa turului – un lucru este cert: Dinamo are cel mai bun portar din România. Este o axiomă a Ligii I în momentul de faţă. Spunem axiomă, şi explicaţiile sînt de prisos. Dar, vorba lui Ovidiu Ioaniţoaia, “puneţi caseta, să vedem reluarea”. “Lobby” a bifat 16 meciuri din 17 în actualul sezon al competiţiei interne, şi în fiecare a avut ceva de spus. Ca să mai parafrazăm pe cineva, “cu mînuţele-astea două” a lucrat minuni.

A făcut parade pentru care ar fi angajat fără probă la Cirque du Soleil. Şi-a certat coechipierii pînă la stadiul în care, probabil, Blay sau Homei au auzit şi în somn vocea lui guturală. A suferit sincer la fiecare gol primit, la fiecare ratare a atacanţilor, şi-a condus defensiva ca un comandant de batalion, şi cînd a fost el însuşi supus canonadei, a ieşit cu pieptul înainte.

Poate pentru asta e aşa de iubit de fani: pentru că e războinic. Unii, gen Ruştu, credeau că îşi sperie adversarii colorîndu-şi faţa ca indienii. Lobonţ n-are nevoie de asemenea tertipuri. Are spiritul de luptător înscris în fiecare grimasă, în fiecare intervenţie la sacrificiu. Dacă Hîldan este “Unicul Căpitan”, Lobonţ, la rîndu-i purtător de banderolă, pare “Unicul Luptător” din trupa lui Rednic. În fotbal există clişeul jucătorului care cîştigă un meci de unul singur. Dar pînă la Dinamo, portarul nu intrase în această categorie. Nu degeaba Bogdan e dorit iar în Serie A: e un “fuoriclase”!

Bogdan Lobont

Post: Portar
Data naşterii: 18.01.1978
Locul naşterii: Hunedoara
Înălţime / greutate: 185 cm / 78 kg

Carieră:

1995-1996: Corvinul (Divizia B) – 6 jocuri
1996-1997: Corvinul (Divizia B) 34
1997-1998: Rapid (Divizia A) 33
1998-1999: Rapid (Divizia A) 31
1999-2000: Rapid (Divizia A) 16
1999-2000: Ajax (Eredivisie) 0
2000-2001: Ajax (Eredivisie) 1
2001-2002: Dinamo (Divizia A) 22
2002-2003: Ajax (Eredivisie) 17
2003-2004: Ajax (Eredivisie) 24
2004-2005: Ajax (Eredivisie) 7
2005-2006: Fiorentina (Serie A) 17
2006-2007: Fiorentina (Serie A) 0
2006-2007: Dinamo (Liga I) 14
2007-2008: Dinamo (Liga I) 32
2008-2009 (tur): Dinamo (Liga I) 16

Primul meci în Divizia A: 02.08.1997
Rapid – Ceahlăul 0-0

Primul meci în Eredivisie: 26.11.2000
FC Utrecht – Ajax 2-1

Primul meci în Serie A: 29.01.2006
Udinese – AC Fiorentina 0-0

Primul meci în cupele europene:
13.08.1998 CS Grevenmacher – Rapid 2-6

Selecţii în echipa naţională: 71 (debut: 02.09.1998, România-Liechtenstein 7-0)

Trofee

3 titluri de campion al României: cu Rapid (1999) şi Dinamo (2002, 2007)
1 Cupa României: cu Rapid (1998)
1 titlu al Olandei: cu Ajax (2004)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here