”E loc de mai bine”

0
77

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, s-a declarat mulţumit de stagiul de pregătire de la Flachau (Austria) şi a subliniat că, deşi unele dintre rezultatele din meciurile amicale nu au fost cele aşteptate, speră ca în partidele oficiale lucrurile să stea mai bine.

Important pentru noi este că am avut un stagiu de pregătire foarte bun, în care am acumulat mult atât din punct de vedere fizic, cât şi tactic. Suntem pe un drum bun. Desigur, câteva dintre rezultate nu sunt cele aşteptate, însă nu pun pe primul plan rezultatul, ci jocul prestat. Sperăm să fie mai bine în meciurile oficiale. Era normal ca în toate meciurile să încercăm mai multe formule de echipă. Important este să nu avem probleme de ordin medical, să avem la dispoziţie tot lotul de jucători şi, slavă Domnului, avem de unde alege. Jucătorii au muncit, am fost feriţi de accidentări şi sper ca, odată cu intrarea în linie dreaptă, să fie toţi apţi sută la sută, a spus Lăcătuş, citat de steauafc.ro.

Rezultatele din Austria

În primul cantonament, Steaua a învins pe NK Maribor (Slovenia) cu 2-0, pe Austria Kaernten cu 3-1 şi a fost învinsă de Red Bull Salzburg cu 3-0.

În al doilea, cel de la Flachau, Steaua a făcut 2-2 cu formaţia engleză Swindon Town (liga a treia), 1-1 cu formaţia cehă Viktoria Plzen, a învins cu 1-0 pe Beşiktaş Istanbul şi a terminat nedecis 0-0, cu FC Nurnberg, care a retrogradat în divizia secundă germană, la finalul sezonului trecut.

Concluzia: E loc de mai bine

Am încercat să ne punem la punct, să încercăm la antrenamente şi în meciurile amicale să fim la un nivel ridicat. Poate că nu am reuşit în toate partidele, însă este de înţeles, mai ales din cauza gradului de oboseală acumulat. De asemenea, cele 25 de zile de cantonament îşi pot pune amprenta asupra jucătorilor. Eu cred, însă, că este loc de mai bine şi sunt sigur că jucătorii vor arăta că pentru asta au muncit în această vară. Am încercat să le dăm tuturor şansa de a juca, pentru a putea trage concluzii vizavi de randamentul lor. Există şi minusuri, dar sper să le remediem, a subliniat Lăcătuş.


Mai vine un jucator


Lăcătuş a vorbit şi despre eventualele transferuri pe care Steaua le-ar putea face în următoarea perioadă. Rămâne de văzut dacă se vor face modificări la nivelul lotului. Încercăm să mai aducem un jucător, a conchis antrenorul Stelei.

Foarte probabil, este vorba despre Juan Toja, mijlocasul stanga al celor de la FC Dallas, jucator pe care Gigi Becali a promis ca il va aduce in Ghencea cu orice pret, declarandu-se incantat de calitatile sale.


Mendoza a ajuns in Mexic

Atacantul peruan Andres Mendoza, care a evoluat în returul ediţiei trecute din Liga 1 la echipa de fotbal Steaua Bucureşti, se află în prezent în Mexic, unde a semnat un contract cu formaţia Morelia, informează agenţia EFE, citată de Rompres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here