Dragomir: Nu mai e timp pentru smecherii!

0
79

Corleone recunoaşte în premieră că CFR Cluj e favorită la titlu şi lansează o cifră ameţitoare: în curînd, 30 de milioane de euro pe an pentru drepturile tv

SportM: Domnule Dragomir, pe cine vedeţi campioană?
Dumitru Dragomir: Cred că CFR. Au şi bani mulţi, au şi minte. Unii au bani, dar îi trage în jos ce au în cap. La Cluj nu e aşa. Dar atenţie la Steaua şi Rapid, care pot să facă surprize. Marele avantaj al CFR-ului este că joacă acasă meciul contra Rapidului. Au bătut, sînt campioni.

SportM: Îi consiliază cineva din afara fotbalului?
Dragomir: Nu din afară, din fenomen. E vorba de Marcel Popescu, fostul preşedinte al Universităţii Craiova. Băiat deştept, lucrează foarte bine.

SportM: Dinamo?
Dragomir: Nu mai au timp să revină.

SportM: Se mai poate lucra subteran pentru a cuceri titlul?
Dragomir: Nu mai e timp pentru şmecherii.

SportM: Dacă va lua titlul, se va descurca CFR în Champions League?
Dragomir: E, aici e o problemă mare. Nu au experienţă internaţională şi asta s-a văzut în toamnă, în Cupa UEFA. Au avut probleme de abordare, i-au crezut pe ăia mai proşti şi s-a văzut ce a ieşit.

SportM: Poli Timişoara?
Dragomir: Au cel mai bun investitor, pe Iancu, şi cel mai bun preşedinte de club, pe Chivorchian. Lucrează bine şi ei, au întinerit echipa şi cred că vor merge în cupele europene.

SportM: Cine retrogradează?
Dragomir: Nu am de unde să ştiu, dar cred că vor fi mari surprize acolo jos. Cine nu te aştepţi va cădea, ţine minte, pentru că de la locul şase în jos se poate întîmpla orice.

SportM: Dacă aţi fi preşedinte de club, aţi adopta metoda CFR-ului, cu mulţi jucători străini?
Dragomir: Unul n-aş aduce! Vă spun imediat 6-7 din ţară şi tineri, şi buni. Tătăruşanu de la Bistriţa, Torje, Scutaru, Szekely şi celălalt vîrf de la Galaţi, ăla înalt (n.r. – Emil Jula), Mardare de la Vaslui, jucători buni”¦

SportM: Aţi făcut o lege antiviolenţă şi sînteţi contestat violent.
Dragomir: E normal, şi nu mă deranjează. Violatorii contestă legile care îi condamnă, hoţii la fel. Doar n-o să-i consultăm pe huligani atunci cînd facem legi împotriva lor. Şi vă spun ceva: legea e prea blîndă. Nu m-am gîndit că pe viitor fenomenul se va amplifica şi am prevăzut pedepse prea mici.

SportM: Drepturile de televizare?
Dragomir: Caietul de sarcini e gata, plecăm licitaţia de la 18 milioane. Se va face probabil prin mai, cu strigare, cu toată presa de faţă.

SportM: Nu e prea mare suma?
Dragomir: Nu. Şi în cîţiva ani se va ajunge la 30 de milioane. Dacă intră cei de la pay-per-view, o să crească enorm preţurile.

SportM: Mai rămîneţi în PRM?
Dragomir: În cîteva zile mă decid. Dacă plec, aleg PD-ul. Şi aş vrea să ajung deputat de Olt, ca să bag Slatina în Liga I. Să vedeţi ce echipă se poate face acolo”¦

SportM: Aveţi bani, aveţi popularitate. Nu vă bate gîndul să vă retrageţi, ca să aveţi şi linişte?
Dragomir: Tu vrei să mor? Păi pot să stau liniştit mai mult de cîteva zile?

           

Continuarea in numarul 96
(5-11 februarie 2008)
Sport Magazin

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here