”Dorinta de a redeveni in rugby ceea ce am fost este foarte mare”

0
59

Reporter: Domnule Petrache, ce diferenţă este între a conduce naţionala din fosta postură, cea de căpitan de echipă şi din poziţia de acum, cea de preşedinte al Federaţiei?
Alin Petrache: Mi-e greu în câteva cuvinte, ne-ar trebui o discuţie mult mai amplă. În orice caz este mai dificil ca preşedinte pentru că răspunzi de o familie foarte mare din care face parte şi familia mică (naţionala) pe care o conduceam din teren.

Reporter: Este greu să organizezi IRB Nations Cup?
Alin Petrache: Federaţia Română de Rugby are probleme financiare în sensul că unii sponsori au plecat iar acum încercăm să aducem alţii alături de noi dar la această competiţie nu sunt probleme fiindcă ne bazăm pe sprijinul celor de la IRB. Sper şi cred că această ediţie va fi cea mai reuşită de până acum din toate punctele de vedere.

Reporter: Care sunt argumentele forte cu care abordează competiţia România?
Alin Petrache: În primul rând dorinţa mare de a redeveni ceea ce am fost. După ce la juniori am reuşit să revenim în prim-plan ţintim acelaşi lucru şi la nivelul primei reprezentative. Un alt argument important este numărul mare de jucători care evoluează peste hotare şi care au onorat convocarea. Au venit jucători din Anglia, Italia şi nu mai puţin de 24 de rugbişti din primele două divizii franceze.

Reporter: În final daţi-mi trei motive pentru care bucureştenii ar trebui să vadă meciurile pe viu.
Alin Petrache: 1. Rugby-ul este un sport deosebit care formează caractere, oameni adevăraţi. 2. Spectacolul pe care îl vor oferi atât România cât şi celelalte echipe participante. 3. Diferenţa mare dintre un meci văzut la televizor şi ceea ce se întâmplă la stadion. Ambianţa, atmosfera”¦totul este altfel. Cine nu a fost niciodată în tribune la o partidă de rugby trebuie neapărat să vină să vadă cum este.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ