Dinamo: Ze Kalanga, amendat pentru ca a lipsit de la reunirea lotului

0
56

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, joi, ca mijlocasul angolez Ze Kalanga va fi amendat pentru ca nu s-a prezentat la reunirea echipei Dinamo in vederea reluarii pregatirilor pentru sezonul 2007/2008 al Ligii I.

“Pe citiva jucatori i-am invoit eu, Vali Nastase, George Blay, care a avut un accident cu mama lui, dar vor reveni miine, Chiacu astazi isi rezolva situatia cu contractul, iar miine toata lumea se va prezenta la vizita medicala. Ze Kalanga m-a anuntat ca vine martea viitoare. O sa vina si va suporta consecintele. Incepind de azi va plati amenda, mi se pare normal, este un regulament de ordine interioara care trebuie respectat de toti. El nu este la prima abatere. Imi pare rau pentru el”, a spus Rednic.

Intrebat daca Ze Kalanga va face parte din lotul echipei Dinamo pentru cantonamentul din Austria, Rednic a raspuns: “Pina in Austria mai este timp, intii sa-l vedem sa vina in Rominia”.

Ze Kalanga a mai lipsit de la antrenamentele echipei Dinamo si in luna februarie. El a fost amendat cu suma de 2000 de dolari, insa in cele din urma sanctiunea a fost anulata.

La antrenamentul de joi al echipei Dinamo au fost prezenti 23 de jucatori, lipsind Vali Nastase, Hristu Chiacu, Ze Kalanga, George Blay, Adrian Cristea, Florin Matache si Liviu Ganea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here