Dinamo s-a jucat cu Flacăra la Moreni

0
62

Programul de partide amicale jucate de lidera Ligii I, Dinamo, prin oraşele din ţară care nu au mai văzut de multă vreme fotbal de nivel înalt a continuat astăzi cu o victorie zdrobitoare, 6-0 la Moreni cu Flacăra.

Fără foarte mulţi dintre jucătorii de bază ai echipei, Radu Ştefan, Pulhac, Lobonţ, Ropotan, Adrian Cristea, Ze Kalanga, Dănciulescu, Smirnovs sau Romanovs, Dinamo a jucat în deplasare un amical cu Flacăra Moreni folosind practic o combinată Dinamo I – Dinamo II.

Pe o ploaie mocănească dar care a transformat terenul într-o baltă, Mircea Rednic a început jocul de la Moreni cu Alexe, Muşat, Niţu şi Matache lângă deja consacraţii Niculescu, Moţi, Fabrice Fernandes, Cătălin Munteanu sau Mărgăritescu iar echipa sa a dominat jocul.

În ciuda celor şase-şapte ocazii clare de a înscrie din prima repriză, Dinamo a condus doar cu 2-0 la pauză prin două goluri marcate de fundaşul central Cosmin Moţi cu lovituri de cap în urma unor cornere.

Imediat după pauză, Liviu Ganea, noul star în devenire din ştefan cel Mare, a făcut 3-0 moment în care, afectaţi şi de diferenţa de condiţie fizică, cei de la Flăcara au cedat complet iniţiativa.

Vranjkovic a înscris pentru 4-0 din penalty în minutul 77, Lemnaru a făcut 5-0 trei minute mai târziu iar Liviu Ganea a închis tabela cu câteva minute înainte de final graţie unei execuţii de efect, şut cu exteriorul piciorului drept la colţul lung.

La finalul partidei, antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, s-a declarat mulţumit de modul în care s-au mişcat puştii pe care a mizat şi a considerat că singurul punct slab al partidei a fost vremea total nefavorabilă pentru un spectacol fotbalistic.
 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here