Dica: Jucam bine cand plecam cu sansa a doua

0
53

în cantonamentul de la Coverciano, steliştii îşi fac curaj pentru dubla cu deţinătoarea Cupei UEFA, FC Sevilla.

Dică a văzut imediat norii negrii care s-au abătut asupra Andaluziei: …Sevilla scârţâie, iar nouă ne cresc şansele!, a spus mijlocaşul, după ce spaniolii au încasat-o din nou în Primera Divison.

Pe zi ce trece, steliştii prind curaj. Sevilla, echipa care în 2006 speria Europa, a început acest an în genunchi. Sevilla nu are nicio victorie în 2007, motiv care le dă aripi steliştilor pentru dubla din Cupa UEFA.

“întotdeauna când am plecat cu şansa a doua, am reuşit să facem un joc bun şi să avem rezultate bune. (…) Au început şi ei să mai scârţâie. Sperăm ca la ora meciului cu noi să nu fie în formă maximă”
, crede Nicolae Dică.

Nu numai Dică şi-a dat seama că este ceva putred la Sevilla. Din Spania, mijlocaşul danez al deţinătoarei Cupei UEFA, Christian Polusen, trage semnalul de alarmă.

“Jucăm în cel mai tare campionat din lume, iar dacă nu suntem pregătiţi sută la sută, ne poate bate oricine. înfrângerea cu Mallorca a fost o lecţie pentru noi”
, a declarat pentru Marca Christian Poulsen, viitorul adversar al Stelei din Cupa UEFA.

Arbitrul germanul, Florian Meyer, a fost desemnat de UEFA să conducă la centru prima manşă dintre Steaua şi Sevilla.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here