DECIZIE/ Dinamo a scapat doar cu amenda pentru incidentele de la Nijmegen

0
48

Comisia de Disciplină a UEFA a decis, joi, să amendeze clubul Dinamo cu 20.000 de franci elveţieni (13.000 de euro), din cauza incidentelor provocate de fanii dinamovişti la meciul cu NEC Nijmegen, după cum a declarat directorul executiv al lui Dinamo, Petre Buduru.

“Am luat amendă 20.000 de franci şi am primit un ultim avertisment din partea Comisiei de Disciplină a UEFA. Acest avertisment nu se referă la excluderea echipei din cupele europene, pentru acest lucru trebuie să se întâmple fapte mult mai grave. Următoarea pedeapsă ar putea fi organizarea jocurilor fără spectatori sau suspendarea terenului. Să dea Dumnezeu să nu se mai întâmple incidente, nici măcar de genul celor care au fost în Olanda. Dinamo nu va face apel”, a declarat Petre Buduru pentru NewsIn.

Comisia de Disciplină a UEFA a analizat, joi, cazul incidentelor provocate de suporterii lui Dinamo la meciul cu olandezii, iar alb-roşii au primit doar o amendă din oartea forului european, pentru că incidentele un au fost foarte grave, iar meciul cu a fost întrerupt. În cazul unei recidive, alb-roşii ar putea evolua fără spectatori, ar putea avea terenul suspendat sau, în cel mai rău caz, ar fi excluşi din cupele europene. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here